Mircea Coșea, profesor universitar la Academia de Studii Economice, este de părere că România ar putea ajunge în beznă.
Criza energetică ar putea determina debranșarea de la gaz și electricitate o bună parte a populației, susține profesorul universitar.
„Iarna e doar un punct în perioada care va veni. Ne așteaptă, în opinia mea, o perioadă caracterizată prin crize, în principal energetică, pentru mai mult de un deceniu și ar trebui să ne pregătim, măcar emoțional.
Ceea ce s-ar putea întâmpla curând este debranșarea unei părți a populației de la consumul de gaz și electricitate pentru că producătorii și furnizorii nu mai pot susține livrarea.
Deja unii producători au început să ceară plata în avans, ceea ce arată că le e teamă că nu vor fi plătiți. Singura victimă e populația.”, precizat Mircea Coșea.
Avertismentul lui Mircea Coșea pentru populație: „Inflația a ridicat atât de mult prețurile încât partea care revine bugetului din ele este imensă”
„Nu va fi o cădere bruscă, vor fi suișuri și coborâșuri, dar cred că trendul este de revenire la economia care să țină mai mult seama de capacitatea reală de resurse pe care o are omenirea.
Statul nu e preocupat de economie, pentru că își canibalizează economia, pentru a avea bani la buget. Inflația a ridicat atât de mult prețurile încât partea care revine bugetului din ele este imensă”, a declarat Mircea Coșea, pentru SpotMedia.
Perspective negative pentru România. Mircea Coșea: „Lucrurile merg foarte rău!”
„Să ieșim din starea aceasta de liniște, indusă de conducătorii noștri: avem de toate, toate merg bine!
Nu e deloc așa, lucrurile merg foarte rău în România. Deși cifrele sunt publice, ele nu sunt analizate de decidenții politici. Ni se spun niște concluzii de școli de vara de pe la Mamaia.
(…) într-o perioadă pe care eu o estimez la câteva luni, România poate să ajungă la incapacitate de plată”, a mai punctat economistul.


















