Mircea Coșea, profesor universitar la Academia de Studii Economice, a afirmat că economia României a crescut cu 5,1% în primul trimestru din 2022, față de trimestrul IV din 2021, arată noile date ale Institutului Național de Statistică (INS), dar acest lucru n-ar trebui să ne entuziasmeze prea tare.
Coșea explică de ce creșterea economică nu ar trebui să ne entuziasmeze prea tare
„Eu nu m-aș lăuda cu această creștere pentru că, dacă citim cum a mers economia pe ramurile incluse în această creștere, vedem că e o creștere care e la suprafața societății, printr-o învârtire a capitalului dintr-o parte în alta, fără să creeze valoare adaugată importantă, că principalele ramuri economice care ar trebui să fie valabile acum, și mă refer în primul rând la industrie, nici nu apar, iar în precedenta prezentare era chiar o scădere de 0,7%.
Toate celelalte, comunicare, informații… foarte bine, e o creștere. Problema nu e asta, problema e că această creștere economică nu știu unde ajunge. Orice creștere economică e interesantă și de luat în calcul când contribuie cât de puțin la ce înseamnă obiectul economiei, care e omul, cetățeanul! Or care e efectul acestei creșteri economice asupra cetățeanului român care a intrat în această perioadă într-una dintre cele mai grrle situații economce?
Puterea de cumpărare a scăzut, prețurile peste tot au urcat, avem o incapacitate de reglare a unor creșteri importante la carburant, cresc anumite impozite locale într-o manieră care ar trebui să fie stopată. Toate acestea arată că această creștere economică e pe undeva, plutește în aer, dar n-a coborât pe pământ.
Noi suntem foarte interesați să discutăm cifre, să avem un buget echilibrat cifric, să avem deficite cifrice, dar în spatele acestor cifre sunt lucruri care ne îngrijorează, anume incapacitatea economiei românești de o perioadă bună de a transforma creșterea economică în creșterea calității vieții populației și a condițiilor de lucru a mediului economic.
Ce ne încântă până la urmă că avem o creștere importantă când, în aceeași perioadă, populația României trăiește mai greu?”, a declarat Mircea Coșea, la B1 TV.
Economisul a mai susținut că „noi ne împrumutăm mult și ne vom împrumuta și mai mult” și a remarcat faptul că „am avut la niște creșteri extraordinare ale dobânzii”.


















