Profesorul Mircea Coșea: 'Ungaria trece mai ușor prin această criză și a înregistrat o creștere economică foarte importantă anul trecut, iar acum o duce mai bine decât noi'

Autor: Ion Motea

Publicat: 21-02-2022 20:21

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Mircea Coșea, profesor la Academia de Studii Economice din București, a comentat situația Ungariei care a înregistrat anul trecut, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană (UE).










PIB-ul Ungariei a crescut cu 7,1% în 2021, care, alături de Polonia, este economia cu cele mai bune performanțe din bloc, depășind cu mult media Uniunii Europene de 5,2%. Conform acelorași informații, România se află pe locul 6, cu 5,6%. Cum a fost posibil?

Una dintre explicațiile pe care le puteam avea pentru faptul că Ungaria trece mai ușor prin această criză și a înregistrat o creștere economică foarte importantă anul trecut, iar acum o duce mai bine decât noi, care suntem în scădere, ar fi aceea că istoria politicii economice a fost, în Ungaria, diferită de cea din România, încă de la marea criză din 2007-2008. 

Au trecut dincolo de spațiul european


Atunci, o serie de țări, Ungaria, Polonia, la care, în mare măsură, putem adăuga Slovacia și Slovenia, au dezvoltat o politică extracomunitară, adică și-au orientat interesele economice spre zone din afara Uniunii Europene, în principal spre zona Asia-Pacific, care avea mari disponibilități de investire cu fonduri importante pe care putea și dorea să le investească în Europa. Nu mă refer neapărat la China, deși este actorul principal acolo, dar sunt și alte țări care au dezvoltat o astfel de politică, începând de la Coreea de Sud, Thailanda, Vietnam și așa mai departe, țări care afișează acum o dezvoltare importantă. 

Ce înseamnă această orientare extracomunitară? Înseamnă că ei au permis să înceapă negocieri cu aceste zone, pe care Uniunea Europeană nu le recomanda neapărat, în domenii foarte importante, cum ar fi infrastructura, domeniu unde Ungaria a continuat să dezvolte o rețea de infrastructură foarte modernă, dar mai ales în energie”, a declarat profesorul Coșea.


În același timp, a continuat economistul, ”Ungaria și Polonia au început negocieri importante cu China în legătură cu dezvoltarea producției de energie nucleară. Polonia este încă în stadiul de discuții, Ungaria a avansat mai mult. În același timp, au demarat negocieri, finalizate cu succes în Ungaria, de dezvoltare pe teritoriul lor a unor industrii moderne, cum sunt cele de baterii pentru mașinile electrice, au adus importante centre de dezvoltare-cercetare pe teritoriul lor. La Budapesta este cel mai important centru de dezvoltare a cercetărilor din domeniul 5G din Europa, unitate înființată cu sprijinul Huawei și unde lucrează 1000 de ingineri unguri”, a explicat analistul.

În plus, a adăugat Mircea Coșea, Budapesta a ”încercat să reglementeze anumite situații legate de prețul energiei. Aici Ungaria are o politică absolut specială, pe care o observăm, fără a dori neapărat să o urmăm, aceea a unei relații foarte speciale cu Rusia, care a condus la relații comerciale pe termen lung cu Gazpromul, dar care a avut, până la urmă, ca efect un preț foarte scăzut la gazele naturale livrate Ungariei. Mi se pare că este cel mai scăzut din Europa.”, conform dcnews.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri