Companiile de stat reușesc rareori, exceptându-le pe cele din energie, să concureze piața privată din punct de vedere al câștigurilor. Antibiotice Iași este o astfel de excepție, compania obținând un profit de aproape 100 de milioane de lei anul trecut, cel mai mare din istoria fabricii. Succesul s-a produs în contextul creșterii exporturilor în Europa, dar și pe plan global, devenind un jucător important pe multiple piețe.
Deși ritmul de creștere s-a diminuat pe final de an, acțiunea Antibiotice Iași a marcat un plus de peste 50% la Bursa de Valori București, în anul 2024.
Profit net de aproape 100 milioane de lei, în creștere cu 23% față de 2023
Antibiotice Iași (ATB) este singura fabrică de medicamente controlată de stat. Astfel, compania a raportat un profit net de 99,42 milioane de lei, în 2024, în creștere cu 23% față de 2023, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București (BVB). Este cel mai mare rezultat din istoria fabricii, marcând atingerea unui jalon de 15% profitabilitate (adică profit raportat la afaceri). Mai mult, în prezent Antibiotice se numără printre cele mai profitabile companii de stat, altele decât cele din domeniul energie.
Veniturile operaționale (de exploatare) sunt de 685,37 milioane de lei, cu 9% mai mari comparativ cu anul 2023. Din valoarea veniturilor operaționale, o pondere de 98% (675 de milioane de lei) vine din cifra de afaceri netă, respectiv totalul tranzacțiilor realizate cu clienți din piața internă și internațională. Este un nivel cu 12% mai mare comparativ cu cel realizat în 2023.
Creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri în anul 2024
Creșterea cifrei de afaceri în 2024 este generată de vânzarea de produse topice, produse injectabile și produse din formele farmaceutice noi din portofoliu (plicuri, spray și suspensii orale), mai arată compania.
Cifra de afaceri netă realizată pe piața autohtonă este de 421,1 milioane de lei, cu 10% mai mare decât nivelul realizat în 2023 de 381,8 milioane de lei. Este o evoluție care respectă trendul din piața pharma din România, potrivit Economica.net.
În anul 2024, veniturile din vânzările pe piața internațională de produse finite și substanțe active au fost de 256,0 milioane de lei, în creștere cu 16% comparativ cu anul precedent (220,7 milioane de lei). Cifra de afaceri netă pe piața internațională (produse finite și nistatină) a fost de 253,2 milioane de lei, în creștere cu 16% față de 2023 (218,47 milioane de lei).
Fabrica de medicamente s-a lansat pe noi piețe
Prezența Antibiotice în zona UE a crescut constant cu fiecare an, printre ultimele țări adăugate în portofoliu fiind Italia, Polonia, Cehia, Bulgaria. În anul 2024, Antibiotice a câștigat mai multe licitații naționale, multianuale cu o valoare totală de aproximativ 4,2 milioane Euro, în țări ca Marea Britanie, Ungaria, Malta, Bulgaria, Lituania.

Practic, în 2024, unu din doi pacienți spitalizați în Regatul Unit al Marii Britanii este tratat pentru infecții bacteriene cu Amoxicilină/Clavulanat și Flucloxacilina pulberi sterile injectabile fabricate de Antibiotice România, iar unu din 3 pacienți cu Piperacilina/Tazobactam.
O altă regiune de interes pentru planul de afaceri al Antibiotice Iași a fost zona Orientului Mijlociu, unde în anul 2024 s-a înregistrat o dublare a vânzărilor comparativ cu 2023. Rezultatul se datorează primelor vânzări în Emiratele Arabe Unite, precum și creșterii mai mari în piețele din Arabia Saudită și Irak. Compania mai transmite că strategia sa de viitor include și prezența în Australia, piața în care a realizat primele vânzări în luna septembrie.



















