Codul Muncii prevede o serie de avantaje de care pot beneficia viitoarele mame angajate în baza lucrează în baza unui contract de muncă. Unul dintre acestea este că pot lucra 6 ore, în loc de cele 8, fără să li se oprească un leu din salariu. Totuși, trebuie să îndeplinească o serie de condiții.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 96/2003, încă de la începutul sarcinii, gravidele pot cere să lucreze mai puțin, dacă aduc un certificat medical care să arate că nu mai pot munci ca înainte. OUG 96/2003 specifică următoarele:
„În baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menținerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale”, extras din lege.
Pentru a beneficia de acest drept legal, însărcinatele angajate au nevoie de:
Declarație și document medical care să ateste sarcina;
Adeverință medicală în care să fie specificat faptul că gravida nu mai poate îndeplini norma întreagă de muncă
Cerere către angajator în care să solicite programul de lucru redus.

Nu este nevoie să aștepte cel de-al treilea trimestru, pot solicita acest drept chiar și de la începutul sarcinii. De asemenea, însărcinatele nu pot fi obligate:
să lucreze ture de noapte;
să muncească în mediu toxic sau care îi poate face rău ei sau copilului;
să plece în detașări sau delegații.
Au dreptul la: pauze suplimentare, 16 ore pe lună în care să meargă la controale.
Cele 3 concedii la care au dreptul femeile angajate cu carte de muncă. Cum este plătit fiecare și când se acordă
Pentru început, avem concediul de maternitate este alcătuit din 2 părți, în total 126 de zile: 63 prenatal, 63 postnatal. Este plătit cu 85% din media veniturilor brute, din ultimele 6 luni înainte ca angajata să intre în program. Legea prevede că este obligatoriu ca fiecare mamă să-și ia măcar cele 42 de zile de după naștere, pentru a beneficia de concediul de 2 ani (24 de luni, dintre care ultimele 2 sunt ale tatălui). Poate dura 3 ani, dacă fiul sau fiica are dizabilități. Prenatalul și postnatalul sunt plătite de angajator.
Perioada în care vei primi indemnizație de creștere copil este la 42 de zile după postnatal. La calcul se iau 85% media veniturilor nete, nu brute, din ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori nașterii. În acest caz, banii vin de la stat, nu de la angajator. Nu mai mult de 8500 lei și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată.














