Supermarketurile Lidl, Kaufland, Carrefour, Mega Image, Auchan și Penny și altele și-au anunțat deja programul pentru zilele următoare. Magazinele se vor închide mai devreme, în cele mai multe cazuri, pe data de 31 decembrie. Sunt cazuri în care clienții vor fi primiți în alte intervale orare inclusiv pe data de 2 ianuarie.
Lidl va avea program scurt pe 31 decembrie, de la 07:00 la 18:00. Pe 1, toate magazinele lor vor fi închise, iar pe data de 2 ianuarie, vor funcționa în intervalul 10:00-17:00.
Kaufland are deschis pe 31 decembrie între orele 07:00 și 18:00. Magazinele Domnești West Park și Sibiu Mall vor avea un program diferit, de la 08:00, respectiv 09:00. Pe 1, toate supermarketurile lor vor fi închise. Pe 2, vor avea un program scurt. Vor deschide la 9:00 și vor închide între 16:00 și 18:00, în funcție de zonă. Kaufland Sibiu Mall va funcționa în intervalul orar 09:00 – 22:00, fiind o excepție.

Carrefour a transmis programul pentru toate produsele sale de brand: Hipermarket, Express, Market și Supeco. Toate vor fi deschise pe 31 decembrie, de la 07:00 la 18:00. Pe 1 ianuarie au ușile închise, iar pe 2 decembrie au program de la 09:00 la 18:00. Excepție fac magazinele Supeco din Baia Mare, Gheorgheni, Iași, Cluj, Satu Mare, Arad, Oradea, Slobozia, Bârlad și Suceava, care vor fi închise.
Ce program au supermarketurile Mega Image, Auchan și Penny de sărbători. Cum vor lucra angajații magazinelor pe 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie
Mega Image: pe 31 decembrie, de la 07:00 la 19:00. Pe 1 ianuarie sunt închise toate (chiar și cele non-stop), iar pe 2 ianuarie au program de la 9:00 la 19:00. Excepție: „Shop and Go” care vor deschide la ora 12.00. Pe de altă parte, pe 3 ianuarie au program de la 07:00 la 23:59.
Auchan: 31 decembrie, de la 07.00 la 18:00, 1 ianuarie: ÎNCHIS, 2 ianuarie: 10:00 la 22:00. Penny are un program asemănător. Supermarketurile sunt deschise pe 31 decembrie între 07:00 și 18:00. Pe 1 ianuarie este ÎNCHIS, iar pe 2 ianuarie, deschis între 09:00 și 16:00.



















