Programul 'Noua Casă' ar putea deveni istorie- BNR recomandă întreruperea acestuia

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 24-02-2023 09:15

Actualizat: 24-02-2023 08:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Banca Națională Română recomandă Guvernului să pună pe pauză programul "Noua Casă".




Potrivit evaluărilor BNR, ponderea expunerilor totale ale băncilor persoane juridice române la riscul de credit faţă de administraţia centrală a ajuns după primele 9 luni din 2022 la aproape 36%, fiind „ridicată“ şi „în creştere semnificativă de la declanşarea pandemiei“



„Aceasta este influenţată atât de sporirea expunerii directe, cât şi de eforturile întreprinse de autorităţile publice de a sprijini celelalte sectoare instituţionale prin garantarea unor programe de creditare („IMM Invest“, „Noua casă“ etc.), ce au condus la creşterea garanţiilor oferite băncilor de către stat“, susţine BNR, potrivit Mediafax.


Dacă facem o comparație cu 2018, ponderea expunerilor băncilor la riscul de credit față de sectorul public era de 29,4%.



„Există anumite preocupări cu privire la concen­trarea faţă de acest sector, precum şi asupra capacităţii instituţiilor de credit de a susţine în continuare finanţarea sectorului guvernamental şi, implicit, consolidarea acestei legături, într-o perioadă caracterizată de incertitudini puternice şi de necesitatea adresării vulnerabilităţilor structurale de la nivelul bugetului public“, a transmis BNR.

Dacă ne referim la sectorul privat, ponderea expunerilor băncilor la riscul de credit faţă de sectorul companiilor a crescut cu un ritm temperat în ultimii 5 ani.









Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri