Programul VISA Waiver apare în România după o așteptare de ani buni. Ministrul de Interne a dezvăluit de ce este important pentru turiștii din țara noastră

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 14-01-2025 06:52

Actualizat: 14-01-2025 06:55

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

România a făcut un pas istoric, fiind admisă în programul VISA Waiver, care permite eliminarea vizelor pentru Statele Unite. Programul nu este numai un program de facilitare a călătoriilor, ci şi unul de securitate.

Ministerul Afacerilor Interne a comentat, vineri seară, că includerea României în Programul Visa Waiver a fost un proces complex, care a inclus îndeplinirea mai multor criterii tehnice.

Au fost bifate o serie de criterii tehnice complexe

Printre aceste standarde se numără, de exemplu, introducerea biometriei în acordarea cetăţeniei române.

„Procesul de aderare a României la Programul Visa Waiver a fost un proces complex, la care MAI a avut o contribuţie determinantă, care a presupus îndeplinirea mai multor criterii tehnice prevăzute de legislaţia americană, precum şi alinierea prevederilor şi politicilor interne în domeniul securităţii la standardele şi cerinţele Programului, pe linie de contraterorism, schimb de informaţii poliţieneşti, imigraţie, documente de călătorie şi de identitate, screeningul călătorilor.

catalin predoiu

Asigurarea integrităţii procesului de eliberare a documentelor de călătorie, precum şi  introducerea biometriei în acordarea cetăţeniei române au reprezentat, de asemenea, criterii de securitate importante care au fost îndeplinite de autorităţile române”, au transmis reprezentanţii Ministerului de Interne prin ministrul Cătălin Predoiu.

Astfel, programul de securitate include implementarea unor instrumente avansate pentru identificarea rapidă şi prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii.

CITEȘTE ȘI: Act nou pentru românii care vor să plece în Anglia. Viza care se eliberează contra cost va intra în vigoare de la 2 aprilie 2025

România a pus bazele Unității de Investigaţii Criminale Transfrontaliere

În egală măsură, succesul proiectului a inclus implementarea Parteneriatului Consolidat pentru Securizarea Frontierei (EBSP) şi a programului Automated Targeting System – Global (ATS-G).

La nivelul Poliţiei Române, a fost creată Unitatea de Investigaţii Criminale Transfrontaliere, cu scopul de a combate infracţiunile transfrontaliere şi traficul de migranți. Aceasta este singura structură de acest fel din regiune.

Un criteriu esenţial în acceptarea României în programul VISA Waiver a fost şi rata de refuz a vizelor, care în anul fiscal 2024 a fost de 2,61%, sub pragul de 3% prevăzut de legislaţia SUA, ca urmare a campaniei de informare derulate la nivel guvernamental.

Însă, facilitarea călătoriilor prin acest Program implică și respectarea, de către cetăţenii români, a condiţiilor de acces pe teritoriul SUA, care sunt și măsuri pentru propria siguranţă. Anunţul autorităţilor americane vine la scurt timp după aderarea deplină a României la spaţiul de circulație liberă european Schengen.

CITEȘTE ȘI: Decizie istorică pentru România. Cine este Alejandro Mayorkas, americanul de origine română care ne-a ajutat să scăpăm de vize

 

 

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri