Proiect adoptat tacit în Parlament! La un pas de OFICIALIZAREA limbii maghiare în România

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 11-04-2017 18:00

Actualizat: 11-04-2017 17:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

UDMR faci pași mici, dar siguri în proiectul lor principal, mai exact oficializarea limbii maghiare în România. În contextul politic tumultuos în care ne aflăm, ungurii din Parlament sunt la un pas de o nouă victorie majoră, după ce un proiect legislativ al Uniunii, care obligă unitățile spitalicești să angajeze vorbitori de limba maghiară, a fost adoptat tacit de Senat și se află deja pe ordinea de zi la Camera Deputaților, informează dantanasa.ro, citat de activenews.ro.


Proiectul legislativ inițiat de un grup de 13 deputați și senatori UDMR, intitulat „Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a art.41 din Legea asistenței sociale nr.292/2011”,  a fost depus în luna aprilie a anului trecut la Camera Deputaților și înaintat ulterior Senatului.


În luna decembrie 2016 Senatul a doptat tacit acest proiect legislativ pentru ca la începutul lunii februarie a.c. acesta să fie înaintat Camerei Deputaților. La începutul lunii aprilie acesta a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.




Potrivit formei adoptate la Senat, proiectul va modifica Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și Legea nr. 292/2001 a asistenței sociale în sensul că, potrivit proiectului, „În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numără cel puțin 5000 de cetățeni, prin grija autorităților administrației publice locale, instituțiile și unitățile de asistență socială încadrează și personal cunoscător al limbii minorităților naționale respective”.


Adoptatea acestei prevederi legale constituie o nouă discriminare pozitivă inutilă la adresa comunității maghiare din România și va duce la epurarea etnică a românilor din unitățile spitalicești din Transilvania în general și din județele Covasna și Harghita în mod special, scrie jurnalistul Dan Tanasă.


Aceast proiect se inspiră din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale care la art. 19 prevede faptul că „În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentei legi și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.


Articolul integral poate fi citit AICI.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri