Terenurile pe care creşte ambrozie vor putea fi controlate tot timpul anului, nu doar până pe 30 iunie ca în prezent.
Cel puțin așa își propun inițiatorii unui nou proiect de lege menit să simplifice procedurile pentru combaterea ambroziei, plantă care afectează anual sănătatea a sute de mii de români.
Buruiana poate provoca alergii severe, dacă este lăsată să se răspândească.
Ambrosia artemisiifolia - iarba pârloagelor, iarba de paragină sau floarea pustei - este un soi care înfloreşte în august-septembrie, polenul ei fiind responsabil de apariţia problemelor alergice.
Vântul propagă polenul acestei plante pe distanţe mari, astfel încât sporii ajung în cele mai îndepărtate locuri.














