Proiect fabulos de la Marea Neagră. Șoseaua de Coastă ar putea transforma Constanța într-un punct de atracție pentru turiști din lumea întreagă

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 01-02-2024 10:54

Actualizat: 01-02-2024 10:56

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Proiectul de suflet al lui Radu Mazăre ar putea deveni realitate, după 10 ani!  Dacă ar fi fost construită, Șoseaua de Coastă ar fi transformat Constanța într-un oraș foarte râvnit, ar fi venit turiști din întreaga lume.


 


La mai bine de 10 ani, Consilierul local al Constanței, Costin Răsăuțeanu, a anunțat, recent, că a depus la primărie proiectul privind construirea Șoselei de Coastă. Proiect pe care primarul Vergil Chițac îl susține.

Mai există o speranță


Primarul Constanței, Vergil Chițac a declarat că se se va întâlni cu reprezentantul PSD din CL, Costin Răsăuțeanu pentru a discuta  despre proiectul PSD privind construcția Șoselei de Coastă.
. „Eu sunt de acord cu Șoseaua de Coastă. Am avut și alte priorități, dar trebuie să reluăm puțin lucrurile. Am însărcinat-o pe doamna Merlă, astfel încât să reluăm lucrurile și să-i dăm o formă proiectului. Nu ne opunem, ne dorim, și cred că vom avea majoritate, noi, liberalii și PSD-ul. Este un proiect pe care, indiferent cine va fi la primărie, trebuie să-l ducă înainte. Nu se face într-un singur mandat. Dacă stabilim împreună, în funcție de disponibilitățile bugetare, atunci ne putem alia, noi și PSD-ul, USR nu mai este de luat în calcul din pricina comportamentului agresiv, în jurul unor proiecte care să meargă în continuare. Șoseaua de Coastă e un exemplu bun. O să mă întâlnesc cu domnul Răsăuțeanu, vom discuta și noi în partid și ne apucăm de proiect. Constanța va avea o Șosea de Coastă. Atâta timp cât menținem politica fragmentară, nu facem nimic în orașul asta. Fiecare cu doctrina lui, dar proiectele sunt pentru cetățeni”, a declarat Vergil Chițac, pentru replicaonline.ro

 

USR nu este de acord cu proiectul


Deputatul Stelian Ion spune că USR se opune acestui proiect care nu este ”un măr otrăvit” . Mai mult, proiectul este gândit de Ceaușescu, Mazăre doar l-a preluat iar acum PSD l-au scos la lumină cu doar câteva luni înainte alegerilor.

 
„Pesediștii constănțeni scot de la sertar proiectul Șoselei de Coastă - acel proiect gândit inițial de Ceaușescu, preluat de Mazăre și pe care PSD îl flutură din nou în scop electoral, cu 9 luni înainte de alegeri. Interesele imobiliare în zonă sunt colosale, însă constănțenii nu asta îşi doresc, pentru că majoritatea constănțenilor realizează că proiectul Șoselei de Coastă nu este decât un măr otrăvit care va fi un argument pentru construirea unor blocuri pe taluz”, spune Stelian Ion.

Ce vizează proiectul Șoselei de Coastă


Proiectul  privind Șoseaua de Coastă „Riviera Tomis- între Stațiunea Mamaia și Portul Constanța” a fost depus de către Costin Răsăuțeanu, care a solicitat primarului includerea în bugetul pe anul 2024.

Proiectul vizează o serie de intervenții precum:

amenajarea unui drum de legătură între Portul Tomis și Stațiunea Mamaia, (de-a lungul falezei de nord a municipiului), compus din parte carosabilă, pistă pentru deplasarea cu bicicleta, trotuar, zone de oprire și staționare a autovehiculelor, spațiu verde, iluminat public și elemente diverse de mobilier urban;

- amenajarea unor căi de acces  între partea superioară a falezei și plajă;

-consolidarea versantului falezei, inclusiv realizarea sistemelor de drenaj, colectarea apelor pluviale și înierbarea și amenajarea peisagistică a versantului;

Ce beneficii va aduce proiectul Constanței


Acest proiect va duce la creșterea atractivității economice și turistice a zonei, îmbunătăţirea infrastructurii publice edilitare a municipiului, dar și îmbunătățirea mobilității urbane în zonă.

De asemenea, va duce la accesibilizarea și creșterea gradului de utilizare a zonei de plajă, inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă, consolidarea falezei de nord a municipiului Constanţa, protecția mediului și creșterea suprafețelor de spațiu verde, creșterea climatului de siguranță publică în zonă,  implementarea unei noi perspective urbanistice asupra zonei, având la bază conceptul de ”întoarcere a orașului cu fața spre mare”. notează replicaonline.ro

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri