Proiectul de regenerare urbană a Căii Crângași a primit undă verde din partea Consiliului Local Sector 6. În ședința de marți, a fost aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru investiția care va transforma zona într-un spațiu modern, sigur și prietenos cu pietonii și bicicliștii.
Potrivit primarului Ciprian Ciucu, valoarea totală a lucrărilor depășește 40 de milioane de lei, iar suprafața reabilitată ajunge la aproximativ 72.400 de metri pătrați.
Trei componente majore: trotuarul nord, trotuarul sud și Parcul Codreanu
Edilul Sectorului 6 a precizat că proiectul are trei obiective principale: reamenajarea trotuarului de nord, a trotuarului de sud și modernizarea Parcului Codreanu. Intervențiile vizează atât Calea Crângași, cât și străzile adiacente: Gheorghe Saidac, Nucoșoara, Mihai Zamfirescu, 9 Mai, precum și bulevardele Constructorilor și Ceahlăul.
Durata estimată pentru finalizarea întregii investiții este de 20 de luni.
Ce lucrări vor fi realizate
Primarul Ciprian Ciucu a explicat că proiectul include reabilitarea și extinderea trotuarelor, crearea de piste de biciclete, extinderea spațiilor verzi și reorganizarea locurilor de parcare. Totodată, Parcul Codreanu va fi complet refăcut.
Intersecțiile Căii Crângași cu arterele secundare vor fi reconfigurate. Prin extinderea trotuarelor și montarea stâlpilor delimitatori se va îmbunătăți vizibilitatea și siguranța pietonilor.
Pe partea nordică a bulevardului, pista de biciclete va fi amplasată adiacent trotuarelor sau spațiilor verzi, pentru a proteja bicicliștii de traficul auto. Pe partea de sud, pista pentru biciclete va fi amenajată pe banda dedicată transportului public.
Spații verzi refăcute și iluminat modern
Un alt obiectiv este refacerea și extinderea spațiilor verzi. Arborii uscați vor fi eliminați și înlocuiți cu alți copaci, arbuști și flori. Proiectul prevede inclusiv plante senzoriale, gândite special pentru persoanele cu dizabilități.
Pentru întreținere va fi instalat un sistem automat de irigații. În plus, iluminatul public va fi modernizat pentru a asigura o vizibilitate mai bună și un consum redus de energie.
Locuri de parcare reconfigurate și stații de încărcare pentru mașini electrice
Locurile de parcare vor fi reorganizate astfel încât să răspundă mai bine nevoilor locuitorilor. Vor fi amenajate locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități și stații de încărcare pentru autovehiculele electrice.
Primarul Sectorului 6 subliniază că proiectul de regenerare urbană are ca scop creșterea siguranței pietonilor și bicicliștilor, dar și îmbunătățirea calității vieții pentru toți cei care locuiesc sau tranzitează zona.



















