Veşti proste pentru rezidenţii cartierului Greenfield, de lângă Bucureşti. Drumul forestier din pădurea Băneasa, care ar fi fost o alternativă de circulaţie cu maşina pentru oamenii care locuiesc în zona respectivă, nu va fi dat în folosinţă cu acest scop. Ministrul Mediului, Mircea Fechet (PNL), a dat asigurări şi a trecut chiar la ameninări.
El a avertizat că va demite întreaga conducere a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și a Direcției Silvice Ilfov în cazul în care drumul forestier din pădurea Băneasa va fi deschis circulației auto.
ONG-urile de mediu au protestat
ONG-urile de mediu au avertizat încă din martie că era iminentă deschiderea unui drum de 1,5 km, amenajat pe furiș.
„Sunt total împotriva accesului cu autoturisme în pădure. Vorbim despre mii de mașini care ar transforma un drum forestier într-o autostradă. Dacă acest lucru se va întâmpla, într-un fel sau altul, voi demite întreaga conducere a Regiei Naționale a Pădurilor, împreună cu conducerea Direcției Silvice Ilfov.
Deci acolo vorbim despre mii de autoturisme. Dacă este adevărat ce circulă pe WhatsApp sau pe acele grupuri, mi se pare halucinant ca statul român să ajungă în situația de a cere voie unui privat pentru a intra pe domeniul public al statului. Asta am înțeles eu din acele mesaje: că acel privat ar fi de acord cu accesul, dar doar dacă și Direcția Silvică primește permisiunea să folosească barierele.
În opinia mea este o interpretare eronată a Codului Silvic pentru că într-adevăr există situații în care unui proprietar i se permite accesul la propria pădure sau la propriul teren, dar în niciun caz prevederea din Codul Silvic nu poate fi aplicată într-o astfel de situație. Cu alte cuvinte, în continuare, mă declar total împotriva transformării pădurii Băneasa în autostradă", a declarat Mircea Fechet, conform g4media.ro.
Pădurea Băneasa, unica zonă verde din aria Bucureștiului
Oficialul Guvernului a adăugat că Pădurea Băneasa este una dintre puținele zone verzi de relaxare din apropierea Bucureștiului, un veritabil „plămân verde” atât pentru locuitorii cartierului Greenfield, cât și pentru toți bucureștenii.
„Nici nu-mi pot imagina cum ar arăta acea pădure tranzitată zilnic de mii de autoturisme”, a mai afirmat ministrul.














