Marți, în plenul Senatului, a fost adoptată propunerea legislativă pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin care autovehiculele aparținând Poliției locale sunt autorizate să utilizeze dispozitivele de avertizare sonore și luminoase de culoare albastră
Potrivit expunerii de motive, Legea 155/2010 a Poliției locale asigură cadrul legislativ pentru dotarea mijloacelor de transport ale Poliției locale cu astfel de dispozitive, însă OUG 195/2002 nu include în lista utilizatorilor și beneficiarilor de regim prioritar și poliția locală, notează Agerpres.
”Proiectul unifică și sistematizează cadrul legal în această materie, venind în sprijinul activităţilor și competențelor ce revin Poliției locale care va beneficia de un instrument normativ cuprinzător de către polițiștii locali se exercită atribuții de serviciu potrivit competențelor ce le revin prin Legea 155/2010”, se mai arată în expunerea de motive a propunerii legislative, inițiată de un grup de parlamentari USR și PSD.
O altă propunere legislativă inițiată de grup de deputați PNL, adoptată, marți, de plenul Senatului, vizează tot Poliția locală. Astfel, prin modificarea articolului 7 din Legea 155/2010, se acordă Poliției locale atribuții de constatare și aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice.
Ambele propuneri legislative vor fi dezbătute de Camera Deputaților, for decizional în aceste cazuri.
Proiectul a fost adoptat de către Senat- Poliția va avea noi atribuții
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

16 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



