Preşedintele Klaus Iohannis promulgă, marţi, Legile Educaţiei, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni.
Ceremonia de semnare a decretelor de promulgare a legilor educaţiei va avea loc marţi, de la ora 17.00.
Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior, pe data de 22 mai. Parlamentarii USR şi partidului Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională pe legile educaţiei naţionale.
Cele două partide au argumentat că au găsit mai multe prevederi neconstituţionale, cele mai grave fiind limitarea dreptului la învăţătură al copiilor şi încălcarea principiul egalităţii în drepturi.
„În ceea ce priveşte legea învăţământului preuniversitar, argumentele de neconstituţionalitate se referă la limitarea accesului la educaţie în funcţie de vârstă, posibilitatea de exmatriculare a elevilor şi discriminarea în ceea ce priveşte admiterea la liceu. USR a subliniat, de asemenea, posibile încălcări ale drepturilor la viaţa privată ale elevilor şi profesorilor, în lipsa garanţiilor legale privind folosirea înregistrărilor video în şcoli”, explica USR, într-un comunicat de presă.
Pe 21 iunie, CCR a respins ca neîntemeiate sesizările Opoziţiei, cu unanimitate de voturi. În aceeaşi zi, USR a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament legile Educaţiei, pentru a corecta prevederile propuse de ministrul Educaţiei Ligia Deca, care discriminează între elevi, baronizează universităţile şi protejează plagiatorii.
Proiectul de suflet al președintelui prinde contur! Klaus Iohannis va promulga astăzi legile
Trending

25 sepSocial
Șoferii care nu vor avea voie să mai staționeze în București, între orele 7.00-9.00 și 17.00-19.00. Ce spune proiectul de lege

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

circa 1 oră în urmăSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

25 sepSocial
Ea este soția lui Gheorghe Dincă, Monstrul din Caracal. A ales să vorbească public abia acum, nu are bani să divorțeze de criminal

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

25 sepEconomie
Fabrica din România care se închisese anul trecut are un nou patron. Grecii de la Jumbo au luat afacerea cu frigidere din Prahova

25 sepEconomie
S&P, primele concluzii despre ratingul economic al țării. Schimbările care se vor produce la Guvern

25 sepEconomie
Starbucks închide 250 de localuri. Situația din România, unde cafenelele lor sunt văzute ca un răsfăț de lux, dar au produse în supermarketuri

25 sepPolitica
AEP a început deja pregătirile pentru alegeri anticipate. Românii ar urma să fie chemați la urne, din nou, pentru a vota partidele politice

25 sepSocial
Insula Iubirii nu se mai difuzează. Când ar urma să fie redifuzată emisiunea și unde anume
Articole Similare

22 minute în urmăSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

circa 1 oră în urmăSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

circa 1 oră în urmăSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

circa 2 ore în urmăPolitica
Se schimbă regulile pentru finanțarea campaniilor politice. După cazul Călin Georgescu, AEP schimbă foaia

14:30Politica



