Inspectorii de la ANPC au ieşit pe teren în număr mai mare, înainte de Paştele 2025. Ei au verificat, marţi, 68 de operatori economici din Bucureşti, 35 în urma unor reclamaţii şi a dat amenzi în valoare de aproape 350.000 de lei.
Agenţii de la Protecţia Consumatorului au mers la punct ochit, punct lovit, pentru că au răspuns unor reclamaţii.
Controale tematice în Bucureşti
În urma verificărilor, a fost dispusă oprirea de la comercializare a 547.714 kg de produse, în valoare de 22.864 lei. De asemenea, s-a disous oprirea definitivă de la vînzare a 173 kg de produse, în valoare de 27.346 lei şi 41.163 bucăţi în valoare de 254.825 lei.
”În data de 15.04.2025, comisarii din cadrul Comisariatelor pentru Protecţia Consumatorilor Sectoarele 1-6 ale Municipiului Bucuresti si Ilfov au desfăşurat o serie de controale tematice, operative, cât şi de cercetare a reclamaţiilor înregistrate”, a comunicat ANPC.
Cozonaci retraşi de la raft
Instituţia a mai informat că a verificat operatorul STUDIO MARTIN NEW SRL, denumirea comercială B4Market, la care au fost constatat numeroase deficienţe. Aici, unitatea vindea cozonac care avea etichetă cu informaţii incorecte, imprecise şi neclare, dar nici nu avea autorizaţie de funcţionare pentru spaţiul existent pe trotuarul din faţa unităţii.
Au fost aplicate 4 sancţiuni în valoare totală de 20.000 lei şi un avertisment. S-a oprit şi activitatea firmei, pentru remedierea deficienţelor constatate.
ANPC a descins şi la Hotelul Tuşnad
De asemenea, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au închis temporar 30 de camere de 2 stele din Hotelul Tuşnad din Băile Tuşnad, potrivit unui anunţ al firmei care administrează unitatea hotelieră.
„Societatea Tuşnad SA informează investitorii că, în urma măsurilor dispuse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), un număr de 30 de camere clasificate la 2 stele din cadrul Hotelului Tuşnad au fost închise temporar, până la finalizarea procesului de modernizare.
Hotelul Tuşnad funcţionează în continuare cu cele 78 de camere clasificate la 3 stele”, informează compania, care a mai precizat că „potrivit estimărilor actuale, aceste camere nu vor fi repuse în funcţiune pe parcursul anului 2025. Societatea va adopta măsurile necesare pentru limitarea impactului măsurii dispuse de ANPC în activitate curentă".


















