Protecția Consumatorului continuă verificările la CFR! 3 staţii feroviare au primit 40.000 de lei amendă în urma abaterilor constatate

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 08-05-2023 22:45

Actualizat: 08-05-2023 22:27

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

3 staţii feroviare CFR, situate în localităţile Tăşnad, Carei şi Satu Mare au fost sancționate de Comisariatul Judetean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare după ce în urma verificărilor au fost depistate mai multe deficiențe.


 


Au fost împărțite 3 amenzi contravenţionale în valoare totală de 40.000 lei, oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor.

Principale abateri constatate


Condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren utilizate, respectiv geamurile vagoanelor şi usile de acces fisurate, cotiere defecte cu partea metalică neacoperită, lipsa tapiţeriei sau existenţa uneia deteriorate (ruptă, tăiată), perdele de protectie pătate, murdare.

Mizerie: Folosirea unor toalete neigienizate sau igienizate parţial, degajând un puternic miros de dejectii, cu pisoare defecte, fără produse de igienă, folosind vase de wc fără capac, fără apă la grupul sanitar.

S-a mai notat și prestarea serviciilor nealimentare pentru călători, fără a asigura condiţiile igienice necesare, folosirea unor săli de aşteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereţi scorojiţi, pete de mucegai, infiltraţii de apă, existenţa pe peroane a pavimentelor deteriorate, cu coşuri de gunoi ruginite, neafişarea informaţiilor corecte şi complete la ghişeele de bilete, informare incompletă cu privire la reclamaţiile consumatorilor, scrie b1tv.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri