Cu steagul României, steagul AUR și o mulțime de mesaje, susținătorii au acaparat treptele instituției. Iată doar câteva dintre vorbele pe care le-au așternut pe pancarte:
„Și eu sunt George Simion”, „Statul mafiot pune la cale complot”, „Cum nu vii tu Țepeș Doamne”, „Nu cedăm/ AUR votăm”, „Duminică votăm, nu ne intimidăm”.
Mișcarea vine după ce politicianul este a fost audiat de Parchetul General. Potrivit Hotnews, procurorii susțin că liderul de partid și-ar fi pus angajații, dar și bugetarii din Parlament, să-l ajute să falsifice listele de semnături ca să-l poată pune pe Silvestru Șoșoacă în rolul de candidat la alegerile europarlamentare.
CITEȘTE ȘI: Compania Municipală Parking București vine cu precizări, după ce mai mulți cetățeni au primit mesaje de la escroci. Numărul scurt 7458 este în continuare valabil
Cum se apără George Simion de acuzații
Potrivit comunicatului transmis de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, George Simion ar fi transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, prin care și-ar fi pus angajații să falsifice semnăturile. Gestul său a fost făcut pentru Silvestru Șoșoacă, fostul partener al Dianei Șoșoacă, cea cu care liderul AUR duce un amplu război
„Liderul formațiunii politice a transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, iar în situațiile în care anumite persoane au refuzat să se conformeze, acesta le-a contactat direct punându-le în vedere să se deplaseze la sediul organizației în scopul arătat”, se arată în comunicat.
Instituția a transmis că pe data de 9 aprilie 2024, la sediul AUR au venit 50 de persoane care au comis faptele ilegale vreme de ore bune, până pe 10 aprilie. Despre acuzații, șeful de partid a spus:
„Procurorii nu mi-au transmis nimic până la această oră. Zeci de apropiați de-ai mei și membri din echipa de campanie sunt citați ca martori pentru azi și în zilele următoare și puși să dea declarații despre mine”, a spus George Simion, pentru sursa citată anterior.
CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan a depus plângere penală, după ce a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea: „Mi-a fost grav afectată imaginea”













