Un anunţ viral, care a făcut furori în mediul online, a fost combătut imediat de către autoritățile noastre. Clipul video ţine de tehnologia deep-fake şi transmitea că România va intra în războiul din Ucraina.
Hackerii s-au folosit de imaginea lui Ilie Bolojan pentru a fi cât mai convingători.
MApN care acuză tentativa de dezinformare
Un clip video fals cu o așa-zisă intrare a României în război a fost promovat în mediul online, reclamă MApN care acuză tentativa de dezinformare care face parte „dintr-o acțiune de manipulare intenționată a opiniei publice”.
„Vă semnalăm o dezinformare distribuită recent în mediul online, referitoare la așa-zise „declarații”, realizate cu ajutorul programelor de inteligență artificială, din care reiese că prim-ministrul Ilie Bolojan anunță intrarea României în război, începând cu luna septembrie 2025.
Clipul este fals și face parte dintr-o acțiune de manipulare intenționată a opiniei publice. Prim-ministrul României nu a susținut astfel de declarații, iar România nu intră în război”, a transmis MApN.
A început o acţiune de manipulare
Oficialii instituţiei precizează că aceste clipuri sunt false şi fac parte dintr-o acţiune de manipulare intenţionată a opiniei publice.
„Acest subiect nu are nicio legătură cu realitatea, nu are nicio bază reală și reprezintă încă o încercare de destabilizare și de a spori teama generată de războiul de agresiune pe care Federația Rusă îl desfășoară în prezent în Ucraina.
Este de așteptat ca aceste acțiuni de dezinformare să continue și în perioada imediat următoare. De aceea, recomandăm utilizatorilor platformelor de comunicare digitală să fie prudenți înainte de a redistribui informații pe acest subiect și să le verifice din surse oficiale”, a mai comunicat MApN.
Bolojan vrea declarațiile de avere ale miniştrilor
Altfel, premierul le-a solicitat tuturor miniștrilor să transmită către cancelaria sa declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului.
Bolojan şi-ar mai dori ca miniştrii să publice aceste documente și pe paginile oficiale ale ministerelor pe care le conduc și să încurajeze aplicarea aceleiași măsuri în cazul celorlalte persoane cu funcții de demnitate publică din instituțiile respective.



















