Punctele sistemului SGR din România vor suferi schimbări. Toți cei care duc sticle la reciclat trebuie să cunoască neapărat modificare anunțată de autorități

Autor: Vlad Ionescu

Publicat: 06-03-2025 09:58

Actualizat: 06-04-2025 11:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Sistemul Garanție-Returnare a devenit tot mai popular în România, iar oamenii s-au obișnuit să returneze ambalajele pentru a primi garanția înapoi.

Acum, însă, urmează modificări care vor afecta atât magazinele, cât și consumatorii. Potrivit unui nou Regulament European, țările din Uniunea Europeană vor trebui să vină cu soluții pentru ca mai multe ambalaje să fie refolosite și reciclate, astfel încât să se reducă deșeurile.

Ce schimbări apar la punctele de reciclare?

Una dintre cele mai mari noutăți este introducerea ambalajelor reumplibile. Asta înseamnă că unele produse, cum ar fi băuturile, detergenții sau săpunul lichid, vor putea fi cumpărate în recipiente pe care oamenii le vor putea folosi de mai multe ori.

Magazinele mari, care au peste 400 de metri pătrați, vor trebui să se adapteze primele la noile reguli. Începând cu 1 ianuarie 2030, acestea vor fi obligate să aloce 10% din spațiu pentru stații de reumplere, unde clienții vor putea veni cu propriile ambalaje și le vor putea umple din nou cu produsele dorite. Scopul acestei măsuri este de a reduce cantitatea de ambalaje de unică folosință care ajung în coșul de gunoi.

Citește și: Brandul bogaților, Moncler, mută în România mai multe divizii, iar investiția se ridică la aproape 10 milioane de euro. În ce oraș își extinde afacerile compania italiană

Se vor putea recicla noile ambalaje?

Noile ambalaje reutilizabile vor putea fi integrate în sistemul de reciclare, astfel încât să poată fi colectate și reintroduse în circuit. Regulamentul prevede că fiecare țară trebuie să îmbunătățească Sistemul Garanție-Returnare astfel încât să includă și aceste ambalaje speciale. În plus, sunt luate în calcul stimulente financiare pentru cei care aleg să folosească recipiente reutilizabile în locul celor de unică folosință.

Citește și: Colosul Glovo, în centrul unui scandal uriaș. Manager român acuzat de curieri că cerea taxă de protecție și iPhone

”Ca măsură specifică de prevenire a generării de deșeuri de ambalaje, statele membre ar trebui să încurajeze în mod activ soluțiile de reutilizare și reumplere. Acestea ar trebui să sprijine instituirea unor sisteme de reutilizare și de reumplere și să monitorizeze funcționarea acestora și respectarea standardelor de igienă.”, scrie preambulul Regulamentului European.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri