Punga cu bani a primăriței din România. Edilul a fost prins cu milioane de lei la purtător și a primit o suspendare de toată frumusețea

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 29-12-2025 15:13

Article thumbnail

Sursă foto: DNA

O primăriță din România, mai exact din județul Teleorman, este acuzată de abuz în serviciu și a fost pusă sub control judiciar pentru că nu ar fi oprit plățile ajutoarelor sociale pentru persoanele care își pierduseră acest drept. Este vorba despre Ionescu Violeta Cătălina, primărița din Olteni.

În plus, aceasta nu ar fi urmărit realizarea orelor de muncă de către beneficiarii ajutorului social. Astfel, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au calculat un prejudiciu de 2,2 milioane de lei. În același dosar este urmărită penal și angajata primăriei, Dima Adriana Cornelia, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii imputate edilului.

Detalii despre acuzațiile care i-au fost aduse primăriței din România

Recent, prin intermediul unui comunicat, reprezentanții DNA au anunțat următoarele aspecte: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 decembrie 2025, față de inculpata IONESCU VIOLETA CĂTĂLINA, primar al comunei Olteni, județul Teleorman, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată”.

Ionescu Violeta Cătălina a fost acuzată că nu ar fi întocmit anual un plan de acțiuni sau lucrări de interes local, că nu ar fi ținut evidența orelor de muncă efectuate pentru activitățile și lucrările de interes local de către persoanele apte de muncă, că nu ar fi afișat lunar, la sediul propriu, planul de acțiuni pe luna în curs, lista beneficiarilor de ajutor social, lista persoanelor care urmează să efectueze activități sau lucrări de interes local, situația activităților/lucrărilor efectuate în luna precedentă, dar și că nu ar fi dispus suspendarea acordării ajutorului social ca urmare a neîndeplinirii obligației beneficiarilor de ajutor social de a presta activități/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile. Totodată, s-a stabilit că ea nu ar fi dispus încetarea acordării ajutorului social persoanelor care nu îndeplineau condițiile legale.

„Ca urmare, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.213.112 lei reprezentând sumele plătite cu titlu de ajutor social (venit minim de incluziune) beneficiarilor apți de muncă ce nu și-ar fi îndeplinit obligația de a presta activități/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile”, au mai transmis procurorii

Achiziții puse sub lupă

Potrivit acestora, între februarie și decembrie 2021, cele două femei ar fi cheltuit din bugetul primăriei suma totală de 403.857 de lei. Banii au fost băgați în bunuri care nu erau strict legate de obiectul de activitate al unității administrativ teritoriale.

„Achizițiile ar fi fost efectuate în contextul în care, la data de 01 ianuarie 2021, UAT Comuna Olteni avea deja plăți restante către alți furnizori în sumă de 475.386 lei, până la finalul anului valoarea plăților restante crescând la 1.886.644 de lei. Majoritatea datoriilor aveau o vechime mai mare de un an”, a mai menționat DNA

NU RATA: Alexandru-Răzvan Cuc, reținut de DNA într-un dosar de corupție. Procurorii investighează dare de mită și complicitate

Câți bani au fost găsiți în casa Violetei Ionescu

Procurorii au anunțat că au fost efectuate percheziții în șase locații situate pe raza județului Teleorman, dintre care trei locații aparținând Primăriei Comunei Olteni, o locație fiind sediul unei societăți comerciale aparținând primăriei respective. Celelalte percheziții au fost făcute la domiciliile unor persoane fizice.

Odată cu efectuarea perchezițiilor, „au fost găsite la domiciliul inculpatei Ionescu Violeta Cătălina următoarele sume de bani care au fost ridicate în vederea dispunerii măsurii sechestrului asigurator: 251.860 euro, 90.100 lei și 320 dolari”, au mai transmis cei din cadrul DNA.

Pe durata controlului judiciar, femeia trebuie să respecte mai multe obligații, printre care se numără următoarele:

  • să se prezinte de fiecare dată când este chemată la organul de urmărire penală;

  • să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA;

  • să nu comunice direct sau indirect cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Totodată, Ionescu Violeta Cătălina nu mai poate exercita funcția de primar al comunei Olteni.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri