Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a transmis vineri că iniţiativa autorităţilor din Letonia care prevede restrângerea utilizării limbii ruse în această ţară este calificată de Rusia drept "discriminatorie", scrie agerpres.ro
"Aceste iniţiative absurde şi discriminatorii, care afectează interesele a aproape jumătate din populaţia Letoniei şi contravin numeroaselor recomandări ale structurilor internaţionale, au devenit de mult timp o practică ruşinoasă", a afirmat Zaharova într-un comunicat.
Potrivit Moscovei, iniţiativa de a interzice utilizarea limbii ruse în sectoarele public şi privat va duce "la mai multă diviziune şi tensiune în societatea letonă".
Zaharova a deplâns faptul că "structurile democratice" europene păstrează "tăcerea' cu privire la iniţiativa din Letonia.
Guvernul Letoniei prevede să adopte în curând o lege care să restricţioneze folosirea limbii ruse în diverse domenii, în contextul unui antagonism în creştere faţă de Rusia şi limba rusă în urma campaniei militare din Ucraina.
Acest proiect de lege urmăreşte, potrivit guvernului leton, "atenuarea efectelor pe termen lung ale rusificării şi eradicarea practicii cotidiene de a folosi atât letona, cât şi limba rusă în comunicarea zilnică la locul de muncă şi în servicii".
Interdicţia de facto a folosirii limbii ruse s-ar extinde nu numai la organismele publice, ci şi, între altele, la comunicarea cu clienţii unor întreprinderi precum băncile şi companiile de telecomunicaţii, transportul public, infrastructurile, precum aeroporturi şi gări şi chiar în serviciile de colectare a gunoaielor.
Dimpotrivă, legea nu ar împiedica folosirea limbii ruse în convorbirile individuale în comerţ sau folosirea interpreţilor pentru a interacţiona cu administraţia publică. În plus, se va face excepţie pentru situaţii de urgenţă sau de risc.
Noile reglementări se aşteaptă să intre în vigoare la 1 iulie 2023, iar cei care le vor încălca vor fi pasibili de sancţiuni administrative, care însă nu au fost încă precizate, conform AGERPRES
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, tună și fulgeră la adresa Letoniei: Inițiativa de a interzice utilizarea limbii ruse va duce la tensiuni
Trending

01 marActual
Necazul Ninei Iliescu, soția lui Ion Iliescu. Fosta primă-doamnă și-a dorit cu tot dinadinsul să îi ofere soțului său un copil

01 marExterne
Ruptură totală în cadrul mișcării MAGA. Omul care îl venera pe Donald Trump a întors armele împotriva acestuia: „Absolut dezgustător și malefic”

01 marActual
Noua zonă corporatistă a Capitalei. Firmele mari se înghesuie să își închirieze birouri pentru a fi aproape de viitorii absolvenți

01 marExterne
Vladimir Putin deplânge asasinarea ayatollahului Khamenei. Mesajul dur al liderului de la Kremlin pentru Donald Trump: „S-au încălcat toate normele moralității umane și dreptului internațional”

01 marActual
Business-ul care o îmbogățește pe Valentina Pelinel. Soția milionarului Cristian Borcea este implicată în multe proiecte

01 marActual
O nouă amenințare marca Sorin Grindeanu. Declarațiile liderului PSD vor arunca în haos Coaliția de guvernare

01 marActual
Afacerea care înflorește în România. Cifrele amețitoare estimate pentru acest an le dau aripi investitorilor

01 marActual
Litoralul din Sectorul 6 concurează cu Mamaia și Costinești. Se anunță o vară agitată în Capitală

01 marActual
Pericolul nevăzut din mașinile și locuințele românilor. Avertismentul medicilor în privința poluanților de interior

01 marActual



