Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, după ce UDMR a ieşit de la guvernare: Suntem obligați să mergem înainte

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 14-06-2023 14:45

Actualizat: 14-06-2023 14:06

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Suntem obligați să mergem înainte, suntem obligați să guvernăm această țară, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, după ce UDMR a ieşit de la guvernare. 


 


 


 


"Să știți că atât PNL cât și PSD au făcut un efort pentru a păstra această coaliție în formula inițială incluzând, bineînțeles, și UDMR", a declarat Ionuţ Stroe, într-un interviu pentru RFI.

"Singurul care putea să se elimine de la guvernare era chiar UDMR însuși care, ați văzut bine, cel puțin în ultimele săptămâni, a condiționat în mod public prezența sa de obținerea sau păstrarea anumitor ministere. Au avut foarte multe oferte serioase pe masă, și de la noi și de la PSD, oferte firești în limita unei corecte proporționalități pe care fiecare trebuie să o avem în noua structură guvernamentală. Știți bine, am dimunuat numărul de ministere", a spus Stroe

"În politică există un moment în care tragi linie"


Oferte au fost respinse. În politică există un moment în care tragi linie și dacă vezi că unii nu mai vor să fie în echipă, evident ești obligat să găsești o nouă formula pentru a continua.

Niciodată, nici în plan public, nici în plan intern, nu am încercat să sugerăm măcar eliminarea UDMR de la guvernare. Ba din contra, noi am spus tot timpul că ne dorim o colaborare cu UDMR în continuare. Suntem membri ai aceleiași familii politice europene, PPE. Avem o experiență comună în guvernarea cu UDMR, nu de puține ori noi, liberalii, am colaborat cu ei.

Am făcut eforturi pentru a păstra coaliția, și noi liberalii dar și social democrații, așa că suntem obligați să mergem înainte, cu sau fără UDMR.

Am rămas deschiși, știți foarte bine. Din punctul nostru de vedere, UDMR este o formațiune politică cu care putem conlucra și sunt sigur că o putem face la nivel parlamentar. Cu siguranță, nu s-au închis toate ușile", a mai precizat Ionuţ Stroe, conform antena3.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri