Constrâns de criza economică și de țintele de deficit cerut de la Bruxelles, Guvernul recurge la soluții de urgență pentru a face rost de cât mai mulți bani. Astfel, una dintre companiile strategice ale României a primit somație să aloce majoritatea sumelor din dividende pentru bugetul de stat.
Acţionarul majoritar al transportatorului national de energie Transelectrica, Secretariatul General al Guvernului, a solicitat companiei repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat în anul 2024.
Transelectrica își va lăsa acționarii fără bani
Mai precis, este vorba de profitul sub formă de dividende / vărsăminte la bugetul de stat, arată un anunţ al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA informează publicul investitor cu privire la faptul că în data de 08-04-2025 a înregistrat adresa acţionarului majoritar (reprezentat legal prin Secretariatul General al Guvernului), având ca subiect Memorandumul cu tema: Mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor/Consiliul de Administraţie, după caz, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2024 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor acestuia”, se pecizează în anunţ.

Solicitarea acţionarului majoritar şi răspunsul pe care l-a formulat compania vor fi postate pe site, în secţiunea Relaţii Investitori, aferent şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor anuală, convocată pentru data de 29 aprilie.
Transelectrica are o capitalizare record de 2,91 miliarde de lei
Profitul net contabil înregistrat de Transelectrica SA la 31 decembrie 2024 este de 585.924.311 lei. De precizat că statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, deţine 58,68% din acţiunile companiei. Transelectrica are o capitalizare de 2,91 miliarde de lei.
Pe de altă parte, la finalul lunii martie, secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ţuţuianu a anunțat că Hidroelectrica, Romgaz și Nuclearelectrica au început deja repartizarea dividendelor din profit. Pentru moment, este vorba de sumele de pe anul 2023. Cei care au acțiuni la firmele de stat urmează să intre în posesia banilor.














