La începutul acestei săptămâni, Statele Unite ale Americii au anunțat încetarea colaborării cu Rusia în ceea ce privește problema Siriei. Astfel, speculațiile referitoare la începerea unui nou conflict mondial au început să apară la Moscova.
Tabloidul rus Moskowsky Komsomolets vorbește despre o posibilă "confruntare militară directă" între SUA şi Rusia, pe fondul problemei siriene, comparabilă cu "Criza Rachetelor Cubaneze" din anul 1962.
„Să ne imaginăm doar că Statele Unite vor face ce doresc de mult timp – îl vor înlătura pe Assad, nu din greșeală, ci țintit și în mod deschis. Ar trebui Rusia să își apere aliatul sau să ia în considerare o lovitură împotricva Statelor Unite, deși este evident că o asemenea manevră ar declanșa un Al Treilea Război Mondial”, scriu jurnaliștii ruși, citați de Antena 3.
Vezi și Declarația care îl face pe Ion Iliescu să tremure
“Rusia poate câștiga foarte mult în Siria, dar la fel de ușor poate pierde foarte mult. Nu trebuie să uităm că în Siria noi jucăm un joc extrem de riscant”, mai adaugă aceștia.
Același subiect a fost comentat și de veteranul ziarist radio Vladimir Pozner.
„Există sentimentul real că forțele coaliției vor să demonstreze că sunt singura superputere. Continua expansiune a NATO este văzută de către Kremlin poate incorect, ca o amenințare reală. Există pericolul real al unor confruntări ce ar putea duce la un fel de angajament militar și apoi la război. Potrivit piloților noștri, tot ce am putea face ar fi, cel mai probabil, să doborâm câteva forțe ale coaliției, dar acest lucru ar însemna declanșarea unui război pe scară largă”, a declarat Pozner, pentru BBC, citat de România TV.
Vezi și Surpriză! CTP bate în retragere în războiul cu Sebastian Ghiță


















