Instanța de la Chișinău a hotărât că prezența pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau baze militare, conduse și controlate de către state străine este neconstituțională, relatează Radio Chișinău și Unimedia.
Curtea a fost sesizată în această privință de Partidul Liberal în urmă cu trei ani. Formațiunea ceruse Curții să spună dacă neutralitatea este anulată în condițiile în care în 1994 — momentul declarării neutralității în Constituție — pe teritoriul republicii se aflau trupe străine, scrie activenews.ro.
Astfel, Curtea a decis că ocupația militară a unei părți a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității, precum și lipsa recunoașterii și a garanțiilor internaționale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate. Judecătorii au apreciat în continuare că dislocarea pe teritoriul țării a oricăror trupe sau a baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională.
Deși documentul privind neutralitatea specifică în mod clar faptul că „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său", în partea estică a țării mai sunt trupe "de ocupație" ale Federației Ruse, a declarat marți Alexandru Tănase, președintele Curții Constituționale.
„Practic, ocupația sovietică/rusească nu a încetat în partea estică a țării nici astăzi, cu toate că a fost proclamată independența Republicii Moldova. Federația Rusă a recunoscut-o, dar și-a retras armata numai din partea vestică a teritoriului moldovean (sub ocupație a mai rămas 11% din suprafața Republicii Moldova)", a spus acesta.
Astfel, faptul că Federația Rusă "nu și-a retras trupele din estul țării, ci, dimpotrivă, și-a consolidat prezența militară în partea transnistreană a Republicii Moldova, constituie o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la independență, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, precum și a dreptului internațional”, a afirmat Tănase.
Vezi și Dan Andronic „dinamitează” Parlamentul! Ce partid ar fi fost înființat de Florian Coldea
Dezvăluirea care aruncă-n aer scena politică! Suma colosală încasată de Ghiță la alegerile din 2009
Metode înspăimântătoare! Cum au încercat să-l DISTRUGĂ pe comisarul Berbeceanu


















