Vom avea un Guvern Cîțu cu o majoritate de conjunctură, a precizat jurnalistul Radu Tudor pentru PS News. Acesta este de părere că propunerea USR în persoana lui Dacian Cioloș va cădea după votul din Parlament, iar atunci „va apărea din nou propunerea Florin Cîțu prim-ministru și s-ar putea să asistăm din nou la o surpriză. și anume că se întrunește numărul de voturi necesare pentru a fi validat Guvernul Cîțu. 2”.
„Cel mai important reper îl reprezintă declarațiile partidelor care domină Parlamentul României și aici mă refer la PSD și al PNL. PNL prin vocea lui Rareș Bogdan a declarat că pe Cioloș să îl voteze Șoșoacă și anti-vacciniștii care protestează în stradaă, iar PSD a declarat prin vocea lui Marcel Ciolacu că nicodată nu va vota Guvernul zero făcând referire la faptul că PSD-ul l-a votat în 2015 pe Dacian Cioloș.
Această propunere a fost special făcută pentru a pune în brațe USR-ului responsabilitatea pentru ruperea acestei coaliții. Aș spune că e fenomenul invers, față de aplauzele și entuziasmul cu care USR-ul și-a dat demisia din guvernul condus de Florin Cîțu”, spune Radu Tudor.
În ceea ce privește declarația președintelui PSD, Marcel Ciolacu, care precizează că desemnarea lui Cioloș „reprezintă primul pas spre anticipate”, jurnalistul este de părere că nu se va ajunge până acolo.
„Asta e doar dorința PSD-ului și rămâne de văzut dacă se va întâmpla pentru că pentru a se ajunge acolo trebuie dizolvat Parlamentul de către președintele României și mi-e greu să cred că se va ajunge la acest pas. Nici președintele nu își dorește să dizolve Parlamentul și sincer nu cred că parlamentarii își vor dori să plece acasă după doar un an de mandat, când ai cele mai mari privilegii din România: să lucrezi două zile pe săptămână și să ai un salariu de 10.000 de lei, plus alte beneficii care decurg din acest statut de Parlamentar. Cred că după căderea acestei propuneri Dacian Cioloș va apărea din nou propunerea Florin Cîțu prim-ministru și s-ar putea să asistăm din nou la o surpriză și anume că se întrunește numărul de voturi necesare pentru a fi validat Guvernul Cîțu. 2.
Vom avea un Guvern Cîțu cu o majoritate de conjunctură, un Guvern care va trebui să își negocieze fiecare decizie, fiecare hotărâre și va trebui să fie foarte atent la modul în care dialoghează cu majoritatea fragilă din Parlament. Vom vedea și cine va ocupa funcția de președinte al Camerei Deputaților după ce Ludovic Orban nu va mai fi în această poziție. Provocarea este cu atât mai mare pentru PNL pentru validarea Guvernului Cîțu 2 pentru că înțeleg că Ludovic Orban vrea să se sinucidă politic și o să plece din PNL cu câțiva fideli de-ai săi”, conchide Radu Tudor, conform psnews.ro














