Raed Arafat trage un semnal de alarmă: 'Este posibil să vedem o creștere după sărbători'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 20-12-2020 15:45

Actualizat: 20-12-2020 15:04

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că 'încercăm să trecem peste sărbători într-un mod cât mai sigur, astfel încât să nu avem din nou un val mare de infectări și decese'.


'Pentru populație, sfatul nostru - pentru că nu putem veni cu obligații în interiorul casei - este sărbătorirea în interiorul familiei restrânse, cei cu care stai în casă, evitarea deplasărilor sau primirea unor oaspeți sau a colindătorilor care să stea un sfert de oră. Este foarte riscant din punct de vedere al răspândirii coronavirusului.

Va începe vaccinarea, dar la acest moment trebuie să respectăm toate regulile, inclusiv în timpul vaccinării, până vom vedea un impact.

Când vin bunicii și stăm împreună o perioadă mai lungă de timp, mâncăm împreună - deci fără mască și distanțare - riscul de infecție devine clar unul mai mare. Limitarea deplasărilor după ora 23:00 și carantinarea zonală a localităților au rolul de a limita răspândirea virusului.


Încercăm să trecem peste sărbători într-un mod cât mai sigur, astfel încât să nu avem din nou un val mare de infectări și decese. Este posibil să vedem o creștere după sărbători. Chiar dacă o mare parte din populație poate va asculta sfaturile noastre, va rămâne o parte care e sceptică, nu va asculta și acolo, dacă există un contact intens și se încalcă toate regulile, este posibil să avem o creștere', a spus Arafat.

Întrebat de ce s-a redus numărul testelor zilnice pentru depistarea noului coronavirus, Șeful DSU a spus că unul dintre motive poate fi folosirea testelor rapide.


'Probabil că se folosesc din ce în ce mai multe teste rapide antigen. Sunt mulți care le cumpără și le fac singuri și poate nu le raportează. Poate fi un motiv. Avem o capacitate de testare care nu e folosită complet. Testele la cerere au scăzut, de asemenea.
Parametrul principal pentru noi rămâne prezentarea la zamerele de gardă, la Unitățile de Primiri Urgențe, apelurile la 112 și numărul pacienților de la ATI. Scăderea acestora nu este concomitentă odată cu numărul cazurilor. În mod normal, dacă nu vom avea un nou val, numărul pacientilor de la ATI ar trebui să scadă după două săptămâni', a adăugat Arafat, informează realitatea.net

Citește și:

Pilonul II de pensii private vs. depozitul bancar. Ce se întâmpla cu banii românilor care contribuie la pensia privată


Vești de ultim moment pentru milioane de pensionari. Cu cât a crescut pensia medie lunară


Noi atenționări pentru șoferi! Se dau amenzi pentru acest gest

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri