Raiffeisen Bank REACȚIONEAZĂ! Decizia ANPC, aruncată în aer!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-10-2017 19:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a hotărât să amendeze Raiffeisen Bank, pentru practici comerciale incorecte față de clienții săi.


Mai mult, șeful ANPC, Bogdan Pandelică, a anunțat că va semna ordinul de încetare a practicilor înşelătoare pentru Raiffeisen.


În cadrul unui comunicat de presă, Raiffeisen Bank a dezvăluit că va ataca în instanță decizia ANPC, potrivit căreia banca a avut practici comerciale incorecte în relaţia cu clienţii care au contractat credite în franci elveţieni (CHF).


„Raiffeisen Bank apreciază ca neîntemeiată concluzia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), conform căreia banca a avut practici comerciale incorecte în relaţia cu clienţii care au contractat credite în franci elveţieni (CHF) şi subliniază cu toată responsabilitatea faptul că, în activitatea sa, banca a respectat şi respectă dispoziţiile legale în vigoare”, se menţionează în comunicat, conform
economica.net.


„Menţionăm că Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, act normativ care stă la baza încheierii procesului-verbal de către ANPC a intrat în vigoare la începutul anului 2008, în condiţiile în care practicile analizate şi sancţionate de către ANPC vizează în mod preponderent anii 2006-2007. Prin urmare nu există un temei legal care să justifice sancţionarea noastră şi din acest motiv vom contesta în instanţă decizia ANPC”, se mai arată în comunicat.

Vezi și România îi priește! Un gigant grec face o mutare de proporții, prin care va crea sute de locuri de muncă – investiție URIAȘĂ

Telekom a dat un mega-tun: Cu ce bancă s-a aliat și ce au lansat împreună

Dați ALARMA! 5.000 de locuri de muncă, puse la dispoziția românilor – salariul poate depăși chiar și 1.500 de euro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri