Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că ''Formarea forței de muncă, digitalizarea și debirocratizarea au fost principalele subiecte pe care le-am discutat în cadrul întâlnirii de ieri cu reprezentanții unora dintre marile companii din România''.
În ceea ce privește debirocratizarea, reprezentanții companiilor au subliniat necesitatea simplificării anumitor proceduri și eliminarea numeroaselor hârtii completate ”de mână”, printr-un demers similar actului normativ dedicat firmelor mici pe care l-am adoptat recent în Guvern. Digitalizarea relațiilor de muncă prin semnătura electronică, telemunca, dar și digitalizarea relațiilor dintre companii și instituțiile statului sunt alte măsuri pe care le vom duce mai departe, pentru că ele vin în sprijinul mediului de afaceri. Tocmai pentru că noi considerăm digitalizarea instituțiilor un pilon important de reformă a statului, fondurile necesare vor fi avea finanțare europeană, prin PNRR.


















