Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a transmis un mesaj către tineri cu ocazia Zilei Internaționale fără Tutun: ”Să înțeleagă cât este de important să se informeze asupra efectelor nocive ale fumatului, să nu înceapă să fumeze și să își protejeze sănătatea”.
"De Ziua Internaţională fără Tutun, vreau ca mesajul meu să ajungă în primul şi în primul rând către adolescenţi şi tineri. S-a vorbit deja în ultimii ani, la nivel mondial, cu îngrijorare, despre creşterea numărului de consumatori de tutun în rândul copiilor aflaţi la vârsta adolescenţei, mai ales pe fondul apariţiei noilor tipuri de produse de acest fel.
Poate că, la vârsta lor, nu tind să conştientizeze pericolele la care îşi expun sănătatea, pe termen lung. I-aş îndemna să se gândească însă la constrângerile concrete pe care o ameninţare la adresa sănătăţii, adică pandemia din ultimul an, le-a adus în viaţa lor. Ceea ce i-a ferit de virus, pe parcursul acestui an, a fost înţelegerea pericolului şi a necesităţii de a se proteja împotriva lui. Chiar dacă nu este contagios, fumatul este tot o boală.
Este o boală care determină multe alte îmbolnăviri şi principala cauză de moarte prematură în Europa. Este un pericol major pentru sănătate şi, de aceea, cred că e important ca împreună, instituţii publice, ONG-uri, medici, familii, comunităţi să îi ajutăm pe adolescenţi şi pe tineri să înţeleagă cât este de important să se informeze asupra efectelor nocive ale fumatului, să nu înceapă să fumeze şi să îşi protejeze sănătatea", a spus Raluca Turcan, conform agerpres.ro.













