Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, este de părere că o majorare cu 15% pentru pensiile contributive, aşa cum susţine PNL, depinde exclusiv de modul în care Ministrul Finanţelor are priceperea şi voinţa de a întocmi bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023.
”O majorare cu 15% pentru pensiile contributive, așa cum susține PNL, depinde exclusiv de modul în care Ministrul finanțelor are priceperea și voința de a întocmi bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Nu se poate invoca lipsa resurselor bugetare, pentru că veniturile din contribuții de asigurări au crescut în fiecare lună din acest an cu peste 1 miliard de lei, iar impactul bugetar pentru a majora pensiile cu 15%, adică pentru a le proteja împotriva creșterii prețurilor este de peste 1 miliard de lei lunar.
Cei care întocmesc bugetul pentru anul viitor știu că principalul “beneficiar” al creșterii prețurilor în anul 2022 a fost bugetul de stat (TVA, accize, contribuții, alte impozite și taxe), iar bugetul de pensii este susținut ANUAL prin transferuri de la bugetul de stat de ani buni.
Așadar, daca domniile lor sunt ghidate de principii minime de echitate socială, atunci veniturile suplimentare luate din buzunarele românilor și încasate la bugetul de stat ar trebui să se întoarcă tot în buzunarele acestora printr-o compensare substanțiala a unei inflații foarte ridicate.
Ar fi o decizie politica pe deplin justificata.”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.


















