Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că” aceste restricții țin foarte mult de participarea la procesiuni pentru oamenii din comunitatea respectivă, să nu se mai folosească acest turism ecumenic pentru că partea de transport a lăsat foarte mult de dorit”.
"Potenţial de controversă putem găsi aproape oricând şi oriunde. În campania electorală nu transportam oamenii cu autocarele spre anumite destinaţii unde petreceau ore în şir în autocar. Aceste restricţii ţin foarte mult de participarea la procesiuni pentru oamenii din comunitatea respectivă, să nu se mai folosească acest turism ecumenic pentru că partea de transport a lăsat foarte mult de dorit”, a afirmat Raluca Turcan.
Ea a precizat că autorităţile îşi doresc "un efort comun, în perioadă de criză”.
"Până la urmă, noi nu venim să spunem nu mai aveţi voie să faceţi procesiuni sau evenimente religioase, dar am spus: haideţi să încercăm să facem acest efort de comun acord şi la evenimente, mai ales în perioadă de criză, să participe mai puţini oameni”, a adăugat Raluca Turcan.
Ea a mai afirmat că la procesiunile religioase participă îndeosebi oameni în vârstă sau bolnavi, care sunt cei mai expuşi îmbolnăvirii din cauza SARS-CoV-2.
"Practic, partea de pre-spitalizare este extrem de importantă”, a mai afirmat Turcan, conform news.ro.













