Rămas bun, About You! Magazinul online preferat de zeci de mii de români ar putea dispărea la finalul anului 2025, când va fi preluat de Zalando

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 22-12-2024 15:15

Article thumbnail

Sursă foto: Aboutyou.ro

Aplicațiile online de fashion se bucură de o popularitate crescândă inclusiv în România. Una dintre platformele de comerț online din domeniul modei care a atras foarte mulți români, de la lansarea pe piața autohtonă, este About You. Aceasta face obiectul unei tranzacții semnificative pe piața online de fashion.

Magazinul online german Zalando a anunțat recent că achiziționează rivalul About You, aplicație online de fashion prezentă și în România. Tranzacția este estimată la 1,1 miliarde de euro, potrivit Reuters.

About You va fi achiziționată de marele rival Zalando

La începutul lunii decembrie, compania Zalando a anunțat că achiziționează aplicația rivală About You, în urma unei oferte de 6,5 euro per acțiune. Achiziția reprezintă 73% din capitalul social deținut de About You.

Zalando, cu sediul în Berlin, este o companie fondată în 2008 de Robert Gentz și David Schneider. În România, magazinul online de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii s-a lansat în anul 2022.

„Acționarii majoritari ai About You, Otto Group, Otto Family, Heartland și conducerea About You, au încheiat acorduri obligatorii pentru vânzarea acțiunilor deținute, care reprezintă aproximativ 73% din capitalul social al About You, către Zalando”, au anunțat reprezentanții Zalando. 

CITEȘTE ȘI: Cine este, de fapt, proprietarul Fashion House Outlet Militari. Faimoasele imobile aflate la periferia Bucureștiului sunt deținute de o companie din Belgia

Piața de modă online centrată pe client se consolidează

Tranzacția este considerată una importantă întrucât consolidează, potrivit analiștilor, segmentul de modă B2C (business to consumer), altfel spus afaceri centrate pe client.

moda

„Această tranzacție creează ceva cu adevărat unic, cu două afaceri B2C distincte și independente care răspund nevoilor specifice ale clienților lor. În același timp, punctele complementare ale afacerilor B2B se vor alinia perfect pentru a face o ofertă cuprinzătoare și optimizată pentru clienți în domeniul logisticii, software-ului și serviciilor”, a declarat Tarek Müller, co-fondator și co-CEO al About You.

About You are peste 12 milioane de utilizatori și oferă produse de la 4.000 de branduri

Fondată în anul 2014, în orașul german Hamburg, ca subsidiară a Otto Group, About You a atins statutul de „unicorn” (n.r. - o companie nelistată pe bursă, cu o valoare de cel puțin 1 miliard de dolari) în 2018, în urma unei runde de finanțare de 285 milioane de euro. About You este unul dintre start-up-urile cu cea mai rapidă creștere în domeniul comerțului electronic din Europa și printre puținii unicorni ai Europei cu o valoare de peste 1 miliard de dolari.

About you

În prezent, aplicația are peste 12 milioane de utilizatori și 700.000 de produse, provenind de la aproape 4.000 de branduri din domeniul fashion. 

De notat că tranzacția s-ar putea finaliza în vara anului 2025, după obținerea tuturor aprobărilor necesare. 

CITEȘTE ȘI: Țeapa de la About You, outlet-ul online de unde românii comandă masiv. Un tânăr și-a povestit pățania pe rețelele de socializare

 

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri