Rareș Bogdan avertizează: 'Puterea nu trebuie concentrată într-o singură mână. PNL nu mai reprezintă doar un partid, reprezintă Guvernul României'

Autor: Ion Motea

Publicat: 20-05-2021 12:48

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan atrage atenția asupra viitorului formațiunii politice din care face parte: ”Puterea nu trebuie concentrată într-o singură mână. Altfel, se riscă un război surd, dur, mult mai periculos pentru stabilitate”.












Prim-vicepreședintele PNL spune că organizarea alegerilor interne în PNL ar putea declanșa un război, miza fiind una uriașă.

Pentru că cine câștigă alegerile de președinte al partidului, în perspectiva anului electoral 2024, poate însemna foarte mult. Adică, președintele PNL poate fi, foarte probabil, candidat la Președinție, chiar dacă această candidatură este peste trei ani.

Rareș Bogdan spune că nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale, pentru că presupune ca 80-90% din timp să fie dedicat exclusiv PNL.

„Cred că PNL are oameni foarte buni. Sunt ultimul venit din echipa conducătoare a PNL și cred că este normal să-mi fac puțin ucenicia în cadrul partidului. Chiar dacă am adus un plus, recunoscut de colegii mei, eu trebuie să-mi fac ucenicia în partid și după asta să mă bat pentru prima poziție sau altă poziție”.

Europarlamentarul spune că există un pericol de „conducere autocratică”, care trebuie reglat prin noul Congres, criticând, în trecut, modul în care Ludovic Orban a condus PNL.

„Membrii echipei, prim-vicepreședinte, eventual președinte executiv, secretar general trebuie să aibă un rol mai important, iar puterea nu trebuie concentrată într-o singură mână”.

„O putere concentrată într-o singură mână riscă să ducă la derapaje”


Rareș Bogdan afirmă că e nevoie ca o nouă viziune să-și facă loc mai puternic în PNL, o viziune complementară.

„Altfel, se riscă un război surd, dur, mult mai periculos pentru stabilitate. Pentru că astăzi PNL nu mai reprezintă doar un partid, reprezintă Guvernul României, reprezintă partidul de guvernământ. Un astfel de gest ar arăta maturitate politică din partea lui Ludovic Orban și înțelegerea lucrurilor”.

Cât despre susținerea lui Ludovic Orban în fruntea partidului, Rareș Bogdan subliniază că nu este adeptul unui singur lider, care să candideze și ceilalți să se supună. „Concurența internă ajută la sănătatea partidului”, conform Gândul.ro.

Vezi și:


EXCLUSIV Reacție-fulger a lui Rareș Bogdan: ‘Nu există o astfel de recomandare! Nu se pune problema de așa ceva’

Rareș Bogdan: ‘Laura Codruța Kovesi poate fi luată în calcul pentru alegerile prezidențiale din 2024’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri