Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit despre avantajele semnificative ale intrării României în spațiul Schengen.
Rareș Bogdan susține că unul dintre avantajele intrării în Schengen va fi cel al unei piețe unice pentru companiile românești.
„România în Schengen - avantaje semnificative pentru economie
Unul dintre efectele majore ale apartenenței la Schengen, circulația mai rapidă a mărfurilor, atrage după sine costuri mai mici de transport. În mod firesc, un cost mai mic al transportului unui produs duce la ieftinirea acestuia. Totodată, dacă firmele de transport vor aloca bugete mai mici pentru birocrația acestei activități, vor putea avea o anvelopă salarială mai atractivă. Iar pe o piață unde se racolează mereu șoferi de camioane buni atrăgându-i cu salarii mai mari, companiile de transport românești vor putea să-și păstreze mai mulți angajați competitivi.
Apartenența la Schengen va crește și atractivitatea României ca destinație de investiții. Am citit undeva o remarcă a secretarului general al Uniunii Transportatorilor, care își amintea că în 2011 și 2018, Mercedes, respectiv BMW au ales investiții în Ungaria, contând faptul că România nu este în Schengen. Știu, ar fi de dorit să avem capital românesc mai mult pentru investiții, dar cum nu avem, cele străine directe contribuie la dezvoltarea și pe orizontală, și pe verticală a unor industrii, servicii etc.
Dar companiile românești vor putea profita pe deplin de beneficiile pieței unice.
Nu în ultimul rând, aderarea la Schengen va crește atractivitatea ca destinație turistică. La prima vedere poate părea că acest statut nu schimbă peste noapte unele servicii, însă el reprezintă un certificat de frecventabilitate. Dacă vreți, este ca scorul dat de companiile de rating, care dacă crește, te poți împrumuta, ca țară, cu dobânzi mai mici de pe piețele financiare externe.
Trăgând linie, Spațiul Schengen înseamnă costuri mai mici pentru economie și bugetul public, adică un boost economic care se va resimți în buzunarele cetățenilor.
Vă reamintesc, cancelarul Germaniei a afirmat zilele trecute sprijinul țării sale pentru aderarea României la Spațiul Schengen.
Doamne ajută! Mă aștept ca Germania să-și folosească influența pentru a vedea în curând și fapte”, este mesajul lui Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan: Companiile românești vor putea profita pe deplin de beneficiile pieței unice
Trending

04 marExterne
Tentativă de asasinare a lui Donald Trump, dezvăluită de Pete Hegseth. Cum s-a terminat tot

04 marPolitica
Averea lui Nicușor Dan, luată în vizor de ANI. Președintele „sărac” ar avea contradicții în declarația de avere, statul îl execută silit

09:52Actual
Spionul de lângă Serghei Niculescu Mizil. Apropiatul lui Mihai Pacepa a fost ultimul socru al fiului lui Paul Niculescu

10:30Actual
Milionarii familiei lui Radu Berceanu vor să concureze Therme București. Planuri mari pentru apropiații fostului ministru

09:01Actual
Daniel Băluță, prins cu gafa. Primarul Sectorului 4 a furnizat o informație falsă despre noua magistrală a metroului

08:27Actual
Diavolul de la Bursă. Cel mai mare jucător din istorie a făcut averi colosale datorită flerului financiar

12:40Externe
A început exodul milionarilor din Dubai. Războiul din Iran ar putea lăsa fără rezidenți bogați paradisul fiscal al planetei

04 marEconomie
Factura la întreținere sau lumină se plătește singură dacă ți cont de aceste sfaturi. Faci economie fără să îți tai plăcerile

04 marExterne
Vladimir Putin anunță că Rusia ar putea opri livrările de gaze către Europa și să se orienteze spre alte piețe

04 marPolitica



