Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, vorbește, pe Facebook, despre unul dintre beneficiile aduse de aderarea la Schengen.
Rareș Bogdan anunță că intrarea României în Schengen va însemna o gură de oxigen considerabilă pentru transportatorii români, în condițiile în care încă nu avem un coridor funcțional de autostradă de la frontiera de vest până în Portul Constanța.
„Dacă nu s-ar fi furat atât de mult în România am fi avut un coridor funcțional de autostradă de la frontiera de vest până în Portul Constanța. Că tot vorbim (din nou) despre intrarea în Spatiul Schengen. În fine… Aderarea la Schengen va însemna o gură de oxigen considerabilă pentru transportatorii români, care nu vor mai pierde timp cu cotroalele.
La punctele de trecere a frontierei de Vest Nădlac 2, Borș și Petea au fost în această vară cozi și de 25 de kilometri, fapt care a perturbat grav operațiunile internaționale ale companiilor românești.
Să miști camionul la fiecare sfert de oră, așteptând zece ore controlul, generează costuri enorme (combustibili, salarii, diurne) pe o piață unde concurența este uriașă. Unde mai pui că nici nu poți respecta regulile de odihnă impuse șoferilor! Conform unui studiu al asociațiilor de profil, întârzierea la trecerea frontierelor reprezintă aproape 40% din totalul timpului destinat transporturilor”, spune Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan: Dacă nu s-ar fi furat atât de mult în România, am fi avut un coridor funcțional de autostradă de la frontiera de vest până în Portul Constanța
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 31-08-2022 10:04
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



