Jurnalistul Rareș Bogdan a comentat cea mai recentă gafă a premierului Viorica Dăncilă. Într-o postare pe contul său de Facebook, realizatorul a vorbit despre ''stupizenia'' prim-ministrului, dar a atras atenția și asupra faptului că ''suntem complicii tăcuți ai doamnei Dăncilă''.
„Suntem complicii tăcuți ai doamnei Dăncilă, iar asta nu e cea mai proastă veste. Există alta, și mai proastă: momentul când îi vom lua apărarea. Căci dacă ne vom limita la a ne văieta pe rețelele de socializare cât de jos a ajuns România, pasul următor devine obligatoriu: să ne-o asumăm și să încercăm să justificăm în fața unui glob mut de surpriză, sau cu fălcile stâlcite de râs, mostre tot mai devastatoare de stupizenie.
Pare o aberație logică? Chiar este. Dar nu trăim într-un câmp cu maci, ci pe meterezele unei cetăți ruinate despre care ne încăpățânăm să o credem inexpugnabilă: România decentă. Ei bine, s-a făcut praf. Ne-a fost șterpelită de un grup obscur de gânditori ai puiului la ceaun, de teoreticieni ai supei de praz, de cavaleri ai ordinului prostiei ca formă de rezistență. Și corupți, pe deasupra – un detaliu...
Românii care interacționau, odată, cu semenii lor de pe alte meridiane ridicau fruntea cu plăcere când țara lor era asociată numelor unor aducători de bucurie planetară. „România? Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi”. Acum nu știi dacă țara ta mai este frecventabilă... Te doare sufletul doar gândindu-te că un străin, unul care a învățat doar jumătate din materia predată în școlile românești la nivel mediu, ar putea să te compătimească pentru gafele de repetent ale premierului Dăncilă. Căci doamna Vasilica nu se limitează la a plasa Câmpia Libertății la Alba Iulia (au schimbat geografia insulei Belina, n-o să se încurce acum cu istoria!), ci produce reprize de stupefacție și în vizitele externe! Tot mai des, tot mai crâncene.
Nu i s-a întâmplat să pună zahăr în loc de sare la sarmale, căci asta ar fi descalificat-o definitiv în fața comitetului de bloc. Când confunzi însă balcoanele cu Balcanii, capeți funcție. Ce te califică? Un creier neted ca un fund de bebeluș, disponibilitatea de a lăuda orice acțiune a stăpânului (șefu, felul în care vă ștergeți nasul e de-o eleganță princiară!) și jurământul pentru Omerta.
Suntem pe punctul de a rata calificările pentru statutul de conștiință colectivă. Am găurit în decembrie 1989 steagul și am pus în locul stemei un caras: mut, alunecos, pândit de undiță – vestea bună. Cea proastă e asta: peștele e mutant și vorbește o limbă străină, alunecă deoarece nu vrea nimeni să-l prindă, iar undița e o diplomă de merit.
Intelectualii acestei țări sunt siderați. Scriu frumos, ți se rupe stomacul de râs, doar suntem născuți poeți (și murim valeți). Eu n-am cuvintele lor, dar mi-aș muta de mâine emisiunea în stradă, seară de seară, pentru a protesta de scârbă. Împotriva corupției care-mi trage țara de sub picioare. Pentru copiii care așteaptă medicamente salvatoare. Pentru pensionarii care se bucură că au o sută de lei în plus și nu realizează că oul, untul, benzina nu mai costă cât în decembrie 2016. Împotriva lipsei investițiilor, împotriva salariilor șoferilor de demnitari. Dar mai ales, pentru 10% din PIB destinați educației.
Protestul împotriva corupției a leșinat. Visez un protest împotriva prostiei care paralizează azi o mână, mâine un picior, poimâine ficații țării. Contra rușinii de a avea pașaport emis la București. Contra durerii de a mă încăpățâna să vă îndemn: Iubiți România în fiecare zi!”, scrie Rareș Bogdan, pe Facebook.
Vezi și Oficialii pregătesc o nouă taxă! Cum ar putea fi modificat Codul Fiscal
Vești bune pentru o parte dintre românii care stau la bloc! Din ce motiv vor fi scutiți de aceste cheltuieli
Și ea este bugetară! Ce salariu are Elena Dăncilă, nora premierului Viorica Dăncilă
Rareș Bogdan o pune la punct pe Viorica Dăncilă: ''Când confunzi însă balcoanele cu Balcanii, capeți funcție. Ce te califică? Un creier neted ca un fund de bebeluș''
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



