Rareș Bogdan, singurul europarlamentar român de dreapta care a votat împotriva cenzurării contractelor de vaccinuri

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 17-02-2022 08:59

Actualizat: 17-02-2022 09:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a fost singurul europarlamentar român de dreapta care s-a opus cenzurării contractelor de vaccinuri. Practic, votul lui Rareș Bogdan a fost unul pentru transparență.


La 15 februarie 2022, toți europarlamentarii Partidului Popular European - grup din care fac parte și cei ai PNL, PMP și UDMR -, cu o singură excepție, au votat un amendament propus de grupul PPE la raportul pe 2020 al Ombudsmanului European (Avocatul Poporului) prin care au dorit eliminarea solicitării adresate Comisiei Europene de a publica integral contractele semnate cu firmele producatoare de vaccinuri, precum si alte prevederi care apărau dreptul cetățenilor de a ști ce e cu și în aceste contracte. Singurul care s-a opus a fost Rareș Bogdan.


Amendamentul PPE a căzut la vot cu 509 voturi, doar 187 de europarlamentari votand in favoarea lui, marea lor majoritate fiind din PPE. Dintre toți europarlamentarii români din PPE, grupul majoritar din Parlamentul European, doar Rareș Bogdan a votat împotrivă, 
informează afaceri.news.ro
.

Din forma inițială a textului s-a dorit eliminarea prin acest amendament al PPE a următoarelor prevederi:

1. Interesul cetatenilor si principiul transparentei “trebuie să prevaleze asupra solicitării producătorilor de a introduce clauze de nedivulgare”.

2. Incurajarea “Ombudsmanul[ui] să își continue anchetele și să solicite Comisiei să publice versiuni necenzurate ale acestor acorduri prealabile de achiziție și acorduri de achiziție”.

3. Îndemnul adresat Comisiei de a asigura “transparența deplină a tuturor detaliilor privind activitatea de cercetare și dezvoltare premergătoare creării vaccinurilor împotriva COVID-19 precum și privind achiziționarea și distribuirea acestora, PUBLICÂND VERSIUNILE INTEGRALE ALE ACORDURILOR [n.m.] prealabile de achiziție și ale acordurilor de achiziție și introducând obligația de a publica toate detaliile contractelor viitoare privind vaccinurile și tehnologiile împotriva COVID-19 ca condiție pentru viitoare negocieri cu companii farmaceutice”.

4. Sublinierea “că orice lipsă de transparență în contextul pandemiei de COVID-19 contravine dreptului cetățenilor de a fi informați și creează condiții propice pentru dezinformare, alimentând neîncrederea”

Mai jos vedeti textul inițial al acelui articol și amendamentul propus de PPE, putând singuri vedea ce texte au dorit sa fie eliminate:



Se pare că PPE-ul, din care face parte și PNL, o sustine pe Ursula von der Leyen în acțiunile sale de încălcare a drepturilor europenilor si de semnare a contractelor de miliarde de dolari cu firmele producătoare de vaccinuri într-un mod total lipsit de transparență.

Aici gasiti link-ul spre toate amendamentele făcute pe raportul de activitate al Ombudsmanului European pe 2020:

https://www.europarl.europa.eu/…/en/report-details.html…

https://www.europarl.europa.eu/…/A-9-2021-0342-AM-001…
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri