Zilele acestea, locuitorii din zona Prelungirea Ghencea-Bragadiru au decis să facă o petiție online prin care să-i atragă atenția lui Nicușor Dan. Cetățenii îi cer edilului să ia măsuri urgente pentru fluidizarea traficului, promisiune atât de des enunțată de politician, în campaniile sale. Ce își doresc, punctual? Încă 3 stații de metrou.
În ultimele zile, autoritățile au anunțat că mai multe magistrale vor fi prelungite. M2, de exemplu, va avea încă 3 stații, ajungând până în comuna Berceni. M4 va fi extinsă cu 13 stații, care vor ajunge în zonele: Știrbei Vodă, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Uranus, George Rozorea, Chirigiu, Filaret, Eroii Revoluției 2, George Bacovia, Toporași, Nicolae Cajal, Luică, Giurgiului, Progresul.
Văzând că se pot investi milioane de euro pentru aceste zone, cei din Prelungirea Ghencea - Bragadiru au decis să ceară, dacă se poate, 3 stații și pentru ei. Când să fie gata? Pe cât de repede se poate. Vor să se ocupe Nicușor Dan eventual acum, cât încă are mandatul de primar asigurat. Ar urma să ajungă în: Cartierul Primăverii din Prelungirea Ghencea, Cartierul Latin, Domnești.
Locuitorii din Ghencea-Bragadiru, apel către Nicușor Dan pentru fluidizarea traficului. I-au amintit edilului de un proiect din anul 2020
În cadrul petiției, cetățenii i-au amintit edilului că din vechiul său mandat există un proiect care viza supralărgirea Prelungirii Ghencea. I-au cerut și finalizarea tronsonului dintre Strada Mărăcineni și Râul Doamnei și asfaltarea Drumului Cooperativei, plin de gropi. Bonus: doresc ca Nicușor Dan să le asigure și amenajarea unui sens giratoriu și a unei benzi pentru șoferii care circulă dinspre Cartierul Latin către Cartierul Primăverii.
„Vă solicităm să analizați cu prioritate aceste propuneri și să inițiați demersurile necesare pentru implementarea lor cât mai rapid.
Va stăm la dispoziție oricând pentru organizarea unei întâlniri în vederea rezolvării problemelor din această zonă”, i-au transmis locuitorii din Bragadiru lui Nicușor Dan.

Din moment ce primarul este și în plină campanie electorală, este de așteptat să vină măcar cu un răspuns, dacă nu cu o soluție pentru locuitori. Edilul în funcție, abia reales pentru al doilea mandat la PMB, urmează să candideze și la alegerile prezidențiale din mai 2025.














