Răspuns ACID al Olguței Vasilescu: „Am auzit multe mizerii”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-10-2017 21:01

Actualizat: 19-10-2017 20:55

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a avut o reacție acidă pe o rețea de socializare, joi, ea răspunzând, pe această cale, criticilor din ultima vreme.


Șefa Muncii a dat de pământ cu cei care au spus că a amânat inaugurarea noului stadion din Bănie, ca să-și facă acest eveniment cadou de ziua sa.


„Am auzit multe reproșuri la adresa mea, încă de când am vorbit prima oară despre faptul ca orașul Craiova, templul fotbalului românesc, cu suporteri in toată România, are nevoie de un nou stadion. Unii spuneau ca e o adevarata nesimțire sa demolez fostul stadion, deși era o ruina, alții ca orașul are nevoie de un spital, fără sa știe ca pe mandatul meu de primar s-a construit cel mai mare spital de după revoluție, din România, care a și fost inaugurat acum o luna, alții ca va
 dura construcția pana in 2022 și orașul va fi văduvit de fotbal, alții ca e construit prost și o sa cada la prima adiere de vânt fiindca am pistonat constructorul sa îl finalizeze cat mai repede cerând un contract cu termene nerealiste deși oricine știe ca dacă puneam termen de 5 ani, s-ar fi terminat in 10, alții sau tot aceiasi, vin acum cu reproșul ca primăria organizează un spectacol grandios, comunist, nord coreean etc, motiv pentru care consilierii PNL au votat contra festivității, așa cum au votat împotriva stadionului încă de la faza aprobării hotărârilor de Consiliu Local necesare construcției. Dar sa fii atât de mărginit și sa crezi ca as vrea sa întârzii cu o luna inaugurarea pentru a fi cadoul pe care mi-l fac singura de ziua mea, mi se pare o minciuna mai gravă chiar și decât cea pe care au scornit-o niște nemernici cum ca as fi închis spitalul județean fiindca eram in coma alcoolica. Am auzit multe mizerii, in aceasta perioada, dar și încurajări sau felicitări de la cei care au inteles ca m-am străduit sa las ceva frumos pe unde am trecut, însă cred ca inaugurarea unuia dintre cele mai frumoase stadioane din Europa trebuie sa fie un prilej de bucurie și nu de aruncat cu laturi in mine sau in Liviu Dragnea, cel cu care, in calitatea lui de Ministru al Dezvoltării, am gandit și realizat acest măreț edificiu. P.S. Sper, din toată inima, ca inaugurarea sa poată avea loc in 29 Octombrie. De ce atunci? Pentru ca se împlinesc fix 50 de ani de când a fost inaugurat vechiul Central. Și intrucat cred ca orice craiovean de buna credință își dorește ca acest lucru sa fie cât mai repede...”, a scris Vasilescu, pe o rețea de socializare.


Construcția noii arene a costat 239.979.000 lei (52.656.000 euro), incluzând TVA.


Vezi și România îi priește! Un gigant grec face o mutare de proporții, prin care va crea sute de locuri de muncă – investiție URIAȘĂ

Telekom a dat un mega-tun: Cu ce bancă s-a aliat și ce au lansat împreună

Dați ALARMA! 5.000 de locuri de muncă, puse la dispoziția românilor – salariul poate depăși chiar și 1.500 de euro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri