Motivul pentru care INML susține în continuare ideea conform căreia Alexandra Măceșanu este moartă a fost dezvăluit.
Mariana Roşu şi Ligia Bărbării au explicat în ediţia specială „Marius Tucă Show” care au fost procedurile folosite în cazul celor două fete din Caracal și cum s-a ajuns la decizia că Alexandru Măceșanu este moartă.
„Auzisem de la poliţie cum că au găsit nişte oase şi prioritatea era să spunem dacă sunt de origine animală sau umană. Atunci fusesem avertizată că vor veni de urgenţă în laborator. A fost o procedură normală”, a declarat Mariana Roşu.
„În cazul Alexandrei au fost şi probe indirecte care au întărit concluziile noastre, adică în butoiul respectiv au fost găsite şi bijuterii, fiindcă fata era pasionată de inele, au fost găsite bijuterii care au fost confirmate de mama ei. Au căzut şi nu au fost atinse de temperaturile acelea de topire. Ulterior s-au mai făcut două completări în cazul Alexandrei. În primul eram întrebaţi dacă oasele respective au suferit nişte traumatisme sau dacă proveneau de la întregul ei schelet. Erau teorii dacă s-a secţionat corpul şi s-a incinerat jumătatea inferioară sau superioară”, a mai adăugat Roșu.
Potrivit acestuia, au fost găsite aproximativ trei fragmente mandibulare.
Răspunsul e că am găsit oase de la craniu până la degete. (…) Am găsit aproape trei fragmente mandibulare. Am detectat pe oase nişte particule, părea smoală şi atunci de asta ne-a venit ideea colaborării, să solicităm colaborarea colegilor de pe platforma Măgurele, care au aparatură mai bună. Ne-au confirmat. Au luat şi de pe pereţii butoiului, au luat şi din cenuşă şi au analizat substanţele prezente pe oase”, a mai adăugat Mariana Roșu.
Vezi și: EXCLUSIV Lovitură de teatru: După reorganizare, dă cu plus! Violeta Alexandru crește numărul de bugetari
Lovitură pentru Guvernul Orban! Răsturnare de situaţie în privinţa dublării alocaţiilor! Mutare în regim de urgenţă, la Senat
Guvernul Orban schimbă tacit legea! Cine va mai putea beneficia de bani de la stat
Răspunsul care aduce lumină în cazul Caracal! Două persoane vin cu detalii șocante
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



