Veste bună pentru Ana Maria Bărbosu, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv a analizat sâmbătă actele depuse de FRG și COSR. Astfel, TAS a decis ca gimnasta să obţină medalia de bronz la finala de la sol. Federaţia Română de Gimnastică a anunţat şi ce se întâmplă cu Sabrina Voinea.
Cele două sportive au fost nemulţumite de modul în care au fost punctate de arbitri la Jocurile Olimpice 2024, motiv pentru care au făcut contestaţie. Ana Maria Bărbosu a avut bronzul timp de 30 de secunde, însă juriul a decis să îi ofere medalia americancei Jordan Chiles, în timp ce Sabrina Voinea a fost depunctată din cauza unor imagini văzute din unghiuri incorecte.
Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz la Jocurile Olimpice
Federația Română de Gimnastică a făcut anunţul despre Ana Maria Bărbosu. În urma contestaţiei făcute, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis ca gimnasta să ia medalia de bronz la finala de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris. În ceea ce o priveşte pe Sabrina Voinea, acesteia îi revine locul 4. Astfel, România a adunat nouă medalii câştigate în competiţiile olimpice.
"Cu un ochi râdem, cu unul plângem. În urma memoriilor făcute la TAS de FRG și COSR, Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis că medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu.
“Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatură specializată în dreptul sportului, Gherdan şi Asociaţii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța:
FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admiă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles în finală este reinstituit.
4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus”, a fost anunţul făcut de avocatul Sabin Gherdan.
Pentru medalia de bronz câştigată, Ana Maria Bărbosu va lua suma de 60.000 de euro. De asemenea, va primi şi o maşină de 50.000 de euro promisă de Ion Ţiriac. Renta viageră pe care o va avea gimnasta este de 8.772 de lei.
Ce spun arbitrii despre Sabrina Voinea
Din păcate, decizia celor de la TAS nu a fost una îmbucurătoare şi pentru Sabrina Voinea. Exerciţiul gimnastei de la Jocurile Olimpice 2024 a fost reevaluat, însă aceasta rămâne pe locul al patrulea în clasament.
“FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Mâneca Voinea este respinsă.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Mâneca Voinea încheie competiția pe locul 4. Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a mai spus declarat avocatul.
Ce spune Nadia Comăneci despre verdictul TAS
Nadia Comăneci a avut o primă reacţie după verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv cu privire la exerciţiile gimnastelor. Aceasta crede că decizia corectă pentru românce ar fi fost trei medalii de bronz. Din păcate, însă, doar Ana Maria Bărbosu a reuşit să obţină al treilea loc pe podium.
„Aceasta ar fi fost decizia perfectă. Trei medalii de bronz pentru fete”.


















