Deși s-a spus că șefii săi au renunțat la ea pentru a prezenta noul sezon “Asia Express”, lucrurile nu stau deloc așa. Gina Pistol va fi în continuare prezentatoarea show-ului, dar nu va fi singură. Aceasta va avea doi colegi noi.
Alături de ea vor fi Liviu Vărciu şi Andrei Ştefănescu, care se transformă de această dată din concurenţi în co-prezentatori.
“Ne-a plăcut mult prima data, aşa că am zis să repetăm experienţa. Sincer, vrem să îi vedem pe concurenţi, să stăm şi noi pe margine şi să ne uităm la ei, cred că sunt sechelele cu care am rămas după primul sezon”, spune glumind Andrei. “Când m-am întors, am zis că nu mai plec în Asia nici măcar în vacanţă. Sper să nu zic la fel şi când mă întorc din India. De data asta, chiar dacă tot aud de trezitul la 4-5 dimineaţa, sper că ne va fi ceva mai bine. Sunt foarte curios de ce vom descoperi acolo, mai ales că rolul nostru este să cercetăm oamenii şi locurile”, a declarat Liviu Vârciu. Gina Pistol are experienţa primului sezon, însă noul traseu, Sri Lanka şi India vor fi o adevărată provocare. “Asia Express e o super experienţă. Ştiu că mă aşteaptă o perioadă grea, pentru că ritmul este unul extrem de alert, suntem mereu în urma concurenţilor, mereu contracronometru, dar sunt sigură ca va fi foarte interesant şi de această dată şi adrenalina va urca din nou la cote maxime. Sri Lanka şi în mod special India sunt destinaţii destul de ...complicate, dar abia aştept să le descopăr. Vă vom ţine la curent cu tot ce se întâmplă, cu locurile în care ajungem, aşa că reţelele sociale vor fi luate cu asalt J!”, a povestit Gina Pistol.
Vezi și Care ar fi fost motivul din spatele arestării Elenei Udrea-Ce taxă plătea fostul ministru
Lovitura financiară pe care dat-o din Costa Rica! Suma fabuloasă pe care a pus mâna Elena Udrea
Răsturnare de situație! Gina Pistol rămâne-Cine vor fi cei doi colegi cu care va prezenta noul sezon “Asia Express”
Trending

19 febActual
Funcția grasă a nevestei lui Radu Tudor, de la Antena 3 CNN. Irina ocupă o poziție strategică la Ministerul Afacerilor Externe

19 febPolitica
Nicușor Dan explică eroarea făcută de Donald Trump la Washington după ce a fost numit „prim-ministru” în loc de președinte

19 febActual
Salariile gigantice de la CNI. Șefa instituției încasează 170.000 de euro pe an, după ce Liviu Dragnea a pus-o în funcție

19 febEntertainment
Vedeta Digi 24 a fugit la Antena 1. Televiziunea familiei Voiculescu investește masiv în transferuri importante

08:09Actual
Moartea actorului Eric Dane, din Anatomia lui Grey, a uimit Hollywood-ul. Avea doar 53 de ani și suferea de o boală foarte rară

19 febActual
Nicușor Dan susține planuri lui Donald Trump în cel mai fierbinte loc al lumii: Această întâlnire este importantă

19 febActual
Alertă alimentară la Lidl România. Un produs vândut în întreaga țară trebuie să fie adus înapoi în supermarket de toți cei care l-au cumpărat

10:07Actual
Astrograma lui Călin Georgescu indică pericole majore pentru ex-candidat. Mădălin Ionescu i-a prezis viitorul imediat

19 febExclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

19 febSocial



