Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a reacționat, luni, într-o conferință, cu privire la acuzațiile aduse de către Opoziție, referitoare la așa-zisa „Taxă pe Soare”.
Virgil Popescu a precizat astăzi că nu va fi introdusă nicio taxă pentru cei care își montează panouri fotovoltaice pe case.
„Prin ordonanța care a fost aprobată la data de 29 decembrie, am implementat Directiva Red II a energiei regenerabile, prin care adăugăm încă o facilitate pe care o dăm prosumatorilor.
Aceștia pot să-și monteze în mai multe locații panouri fotovoltaice și pot beneficia de aceeași compensare și pot beneficia de schimb între locații și de consumul energiei electrice între locațiile aceluiași consumator, fapt care nu era prins până acum, numai în cazul în care au aceeași rețea de distribuție. Este un lucru pe care prosumatorii l-au cerut de foarte mult timp.
Neimplementarea directivei presupunea infrigement.
După părerea mea, faptul că se spune că se introduce o taxă este un fake-news. Nu se introduce absolut nicio taxă. Românii trebuie să știe foarte clar! Toți românii care-și montează panouri fotovoltaice pe casă nu vor plăti nicio taxă pentru energia consumată, energia produsă”, a declarat Popescu.
El a punctat că a transpus în legislația românească o directivă europeană, care lasă posibilitatea ca în decembrie 2026 să fie introdusă o taxă pe energia produsă de panourile fotovoltaice, dar în anumite condiții.
Însă această taxă poate fi introdusă de guvernarea care va fi la momentul respectiv, nu de cea de acum.
„Infirm categoric existența unei taxe pentru prosumatori, iar Ministerul Energiei nu va susține niciodată înființarea unei taxe”, a precizat el.
Vezi și Lovitură pentru Rusia lui Putin! Embargoul intră în vigoare azi! Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță că România a devenit independentă de Rusia
Răsturnare de situație în privința așa-zisei 'Taxe pe Soare'! Nu va fi introdusă nicio taxă, transmite ministrul Energiei, Virgil Popescu
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



