Lovitură de teatru în privința așa-numitei „Legi a Porcului”! Legea a trecut, miercurea trecută, de votul Camerei Deputaților și a fost trimisă spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Din fericire pentru crescătorii de porci, aceștia nu vor mai avea o restricție în privința numărului de porci pe care să-l dețină. Inițial, proiectul de lege prevedea ca țăranii să nu aibă voie să crească mai mult de 5 porci.
Ei bine, această interdicție a fost eliminată, conform formei făcute publice de către Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.
„Creșterea porcinelor poate fi făcută de către:
a) persoane fizice în cadrul exploatațiilor noncomerciale de subzistență, înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor - SNIIA, care cresc maxim 5 porci, cu respectarea normelor de igienă și sănătate publică privind
mediul de viață al populației, precum și cu respectarea normelor de biosecuritate și bunăstare.
Porcinele sunt crescute numai pentru îngrășare, fiind interzisă reproducția în aceste exploatații. Porcii, carnea și produsele din carne rezultate în urma sacrificării acestora nu se comercializează și sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie”, se preciza în proiectul de lege.
Potrivit documentului consulat de Bugetul.ro, această prevedere a fost eliminată.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 190 de voturi pentru, 26 contra, și 49 de abțineri
Răsturnare de situație în privința 'Legii Porcului'! Interdicție eliminată
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 24-04-2023 14:44
Trending

11:56Politica
Traian Băsescu prevestește criza care ar putea lovi România. Fostul președinte a dat și „remediul”

08:00Actual
Marțea Mare, tradiții și superstiții. Obiceiul strict interzis în a doua zi din Săptămâna Patimilor

15:01Actual
Sfânta Lumină ar putea să nu mai ajungă în România de Paște. Patriarhia are deja varianta de rezervă pregătită

19:00Externe
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate încearcă să ajungă la armistițiu
Articole Similare

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30-03-2026 18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29-03-2026 18:30Social



