Răsturnare de situație pe scena politică! Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate de conducerea PNL pentru funcția de premier

Autor: Ion Motea

Publicat: 18-11-2021 14:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Președintele PNL, Florin Cîțu, l-a propus pe Nicolae Ciucă pentru funcția de prim-ministru. Propunerea ar fi fost supusă la vot în BEx al PNL și a fost votată în unanimitate.


Decizia conducerii PNL vine după o discuţie pe care preşedintele PNL Florin Cîţu a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, în urma blocării negocierilor cu cei de la PSD.





Rareş Bogdan a afirmat că singura opţiune pentru PNL, pentru a continua discuţiile cu PSD, este ca primul premier să fie un premier liberal.


”Este linie roşie”, a spus prim-vicepreşedintele PNL, afirmând că premierul va fi aflat astăzi, după care vor continua discuţiile de la ora 16,00 cu cei din PSD pentru definitivarea ultimilor 2% din programul de guvernare, cel legat de Justiţie şi cel legat de taxologie, de partea de finanţe şi procentele la muncă.





„Voi propune imediat după ce avem propunerea de premier oficială să nu mai dormim şi să terminăm. Mie-mi place foarte mult Eugen Ionesco, l-am adorat alături de Cioran şi Eliade, dar nu vreau să dorm în teatru absurd. Gata, s-a încheiat, vreau guvern”, a mai spus Rareş Bogdan, conform news.ro.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri