Un scandal a izbucnit, marți, în rândurile opoziției, iar protagonist a fost deputatul USR, Cristian Ghinea. Acesta a câștigat un mandat de europarlamentar în data de 26 mai și a demisionat din Parlamentul național pentru a pleca la Bruxelles.
Cristian Ghinea a fost acuzat că nu a urmat exemplul altor parlamentari, care între timp au devenit eurodeputați. Spre exemplu, Traian Băsescu nu și-a depus demisia până în momentul în care nu a votat la moțiunea de cenzură.
Ghinea a semnat moțiunea de cenzură, iar vineri, pe 15 iunie și-a depus demisia, conștient fiind că prin gestul său opoziția pierde un vot.
Cristian Ghinea a fost membru al Biroului Permanent, deci cunoștea procedurile parlamentare. Cunoscând faptul că prima ședință de Birou Permanent în care se poate lua act de demisia urma să aibă loc marți, cu doar câteva ore înaintea moțiunii de cenzură. În aceste condiții era clar că nu va fi vacantat și apoi validat următorul om de pe lista USR, pentru ca opoziția să nu piardă votul la moțiune, notează știripesurse.ro
Cu toate acestea, Ghinea susține că cei din conducerea Camerei Deputaților au ignorat demisia sa. Cronologia îl trădează pe acesta, pentru că demisia a fost depusă vineri, iar Parlamentul s-a reunit marți.
”Am depus săptămâna trecută demisia mea din Parlamentul român, dar conducerea Camerei a ales să o ignore. În 26 mai a început schimbarea și românii au vorbit clar. Schimbarea vine”, scrie Cristian Ghinea.
Citește și:
Cine este, de fapt, Tudor Biaciu, cel care a făcut declarații explozive despre ‘clanurile’ din sistemul bugetar – Mafia fondurilor europene
Vești pentru toți angajații! Veți primi compensații dacă lucrați în această zi
Război în opoziție! Cum și-a trădat Cristian Ghinea colegii din opoziție
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



