După mai bine de un an de când a apelat la justiție pentru recâștigarea unor clădiri din inima Capitalei, edilul a transmis că a bifat o victorie importantă.
O victorie importantă pentru Nicușor Dan
A trecut puțin peste o lună de la momentul în care bucureștenii i-au oferit un nou mandat în fruntea Primăriei București, iar Nicușor Dan continuă proiectele demarate. Printre cele mai importante vizează recuperarea unor clădiri din Capitală.
Primarul a anunțat recent, printr-un mesaj publicat pe o platformă de social media, că municipalitatea a câștigat în instanță posibilitatea de a prelua câteva dintre clădirile adiacente Pasajului Macca-Vilacrosse. Este vorba despre una dintre cele mai populare zone ale Capitalei, un adevărat magnet nu doar pentru locuitorii orașului, dar mai ales pentru turiști.
„Am recuperat în instanță o parte dintre clădirile adiacente Pasajului Macca-Vilacrosse din Calea Victoriei, retrocedate în anul 2005 printr-o dispoziție de primar, anulată ulterior definitiv de instanțele judecătorești”, a transmis Nicușor Dan.
Te-ar putea interesa și: Țeava cu promisiuni a lui Nicușor Dan s-a deschis larg. Primarul capitalei își anunță alegătorii că orașul se umple cu semafoare inteligente
„Sper că va rămâne definitivă”
Nicușor Dan a precizat că în luna mai a anului trecut a inițiat, în calitate de primar general, o acțiune judiciară prin care a solicitat anularea actelor subsecvente de înstrăinare, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al dobânditorilor subsecvenți și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Municipiului București.
Edilul a precizat că își dorește ca decizia Tribunalului București să rămână definitivă în cazul eventualei exercitări a căilor de atac.
„În luna mai a anului 2023 am inițiat, în calitate de Primar General, o acțiune judiciară prin care am solicitat anularea actelor subsecvente de înstrăinare, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al dobânditorilor subsecvenți și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Municipiului București.
Această acțiune judiciară a fost admisă în totalitate de Tribunalul București în primă instanță și sper că va rămâne definitivă în urma eventualei exercitări a căilor de atac”, a încheiat primarul.
Te-ar putea interesa și: Limbaj de mahala al lui Nicușor Dan în fața angajaților. Primarul Capitalei se apără într-un caz care i-ar putea terfeli serios imaginea


















