Ucraina a primit undă verde să folosească armele NATO pentru a ataca pe teritoriul Rusiei. O astfel de veste a inflamat şi mai mult spiritele pe front. Cancelarul german, Friedrich Merz, a declarat luni că "nu mai există nicio limitare a razei de acţiune a armelor livrate Ucrainei".
Această decizie a Occidentului a venit după ce Vladimir Putin a demonstrat că nu ia în serios discuţiile despre pace, susţin liderii.
Statele Unite sunt de acord
Germania, Franța, Marea Britanie și Statele Unite au ridicat toate restricțiile impuse Ucrainei cu privire la raza de acțiune a atacurilor pe teritoriul Rusiei.
"Asta înseamnă că Ucraina se poate apăra de acum înainte, de exemplu atacând poziţii militare în Rusia, ceea ce nu făcea în urmă cu ceva timp, cu câteva excepţii. O poate face acum.
Este evident că Putin consideră propunerile de discuţii o slăbiciune. Dacă nici măcar o propunere de reuniune la Vatican nu întruneşte aprobarea Rusiei trebuie să ne pregătim ca acest război să dureze mai mult decât o dorim sau decât ne puteam imagina", a afirmat Friedrich Merz.
Cum a reacţionat Rusia
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, spune că decizia Occidentului este periculoasă.
„Dacă se iau astfel de decizii, ele vor fi absolut împotriva aspirațiilor noastre de a ajunge la o soluționare politică și a eforturilor depuse în cadrul soluționării. Aceasta este o decizie destul de periculoasă”, a declarat Peskov.
Ce arme a primit Ucraina de la NATO:
rachete cu rază lungă de acțiune, inclusiv ATACMS, Storm Shadow și SCALP
rachete de croazieră Taurus
"Ridicarea restricțiilor privind utilizarea armelor cu rază lungă va face „diferența decisivă în războiul Ucrainei”, a explicat Merz, adăugând că „o țară care poate riposta unui atacator doar pe propriul teritoriu nu se apără adecvat”.















